Distribuție Energie Oltenia a lansat șase oferte de cumpărare de energie electrică cu livrare în a doua jumătate a acestui an, pe platfoma de tranzacționare PCCB-LE Flex pieței OCOM. La trei dintre ele a apărut, coinițiator, și una dintre distribuțiile grupului Enel. Companiile de distribuție s-au oferit să plătească cel mult 750 de lei/MWh, energie […]
Etichetă: energiei
Ministrul Energiei s-a întâlnit cu o delegație Shell și a invitat compania să revină în România. Shell a vândut tot acum 15 ani
Shell. ”Astăzi am avut o întâlnire cu reprezentanţii companiei Shell, a căror delegaţie a fost condusă de Youssef Zoubi, şeful diviziei GNL- gaz natural lichefiat- pe Europa şi Africa. Discuţiile s-au axat pe importanţa gazului natural lichefiat în contextual energetic actual, o soluţie viabilă privind reducerea dependenţelor de import şi creşterea siguranţei aprovizionării”, a scris, […]
Scumpirile vor continua. Prețul energiei electrice cu livrare în viitor s-a dublat
În anul 2021, pe Piața Centralizată a Contractelor Bilaterale – versiunea Licitație Extinsă (PCCB-LE Flex) prețul mediu ponderat a fost de 439 lei/MWh, potrivit unor date ale Operatorului Comercial al Pieței de Electricitate (OPCOM). Potrivit acelorași date, în anul 2022 (până la finalul lui aprilie) prețul mediu ponderat al tranzacțiilor făcute pe această piață a […]
Noi taxe cerute de ANRE firmelor din sectorul gazelor și energiei electrice
ANRE a elaborat Ordinul 60/2022, care modifică un ordin similar din 2021, referitor la “aprobarea tarifelor şi contribuţiilor băneşti percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în anul 2022”. Modifcările vizează de fapt introducerea unor noi tipuri de tarife încasate de Autoritate. Astfel, în ordinul vechi, ANRE percepea o singură taxă, de 1.000 […]
Costul energiei termice crește brusc în București, cu 46%. Populația, pentru care gigacaloria s-a scumpit deja de 2,4 ori, nu va plăti în plus la factură, dar va plăti Primăria
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a avizat o creștere bruscă a prețului energiei termice produse în centralele Electrocentrale București (Elcen), de 46%. Potrivit deciziei ANRE, pețul energiei termice livrate de Elcen către Termoenergetica a crescut, de la 1 aprilie, de la 329 de lei la 481 de lei/MWh – scumpire de 46% așadar. Noul […]
Subvențiile pe care Guvernul german le acordă pentru atenuarea efectelor scumpirii energiei vor costa 17 miliarde de euro
Costul măsurilor va fi acoperit printr-un buget suplimentar pentru acest an, care, conform planurilor ministrului de Finanţe, va fi prezentat în 27 aprilie. Anterior, Lindner declarase că acest buget suplimentar va finanţa doar măsurile legate de războiul din Ucraina. Conflictul a exacerbat inflaţia deja ridicată, ducând la o creştere semnificativă a preţului combustibililor, şi ameninţând […]
Banca Europeană de Investiții, despre România în contextul războiului din Ucraina: Sectorul alimentar și cel al energiei vor fi grav afectate.Vom grăbi finanțările către autoritățile locale și vom finanța proiecte integral-INTERVIU
” Experții BEI estimează în prezent nevoile țărilor din vecinătatea Ucrainei, care au primit refugiați(nr: România este una dintre principalele țări din acest grup). De asemenea, scalăm potențialele efecte ale războiului în această regiune, pe termen lung. Lucrăm cu autoritățile locale și naționale pentru a acorda asistență financiară și tehnică imediată acestor țări. Cel mai […]
Distribuitorii de energie cer compensarea parțială de la stat a prețului energiei necesare pentru funcționarea rețelelor țării. Risc de incapacitate de plată
Reprezentanții companiilor de distribuție a energiei electrice au prezentat Guvernului o solicitare referitoare la compensarea parțială de către stat a costurilor, nerecunoscute în tarife, pe care le au cu achiziția de energie electrică necesară consumului propriu tehnologic (CPT) al rețelelor, potrivit unor surse apropiate situației. Propunerea a fost făcută în mai multe rânduri, și, potrivit […]
Ciucă: Ministerul Energiei va veni în acestă săptămână cu varianta finală a schemei de compensare a facturilor la energie pentru marii consumatori
„Atât preţul la populaţie, cât şi preţul la IMM-uri a fost stabilit prin ordonanţa de guvern şi, totodată, am decis ca Ministerul Energiei să caute soluţii astfel încât şi consumatorii mari de energie, pentru că, trebuie să recunoaştem, sunt la fel de afectaţi ca toţi ceilalţi şi de la nivelul lor se produc efecte pe […]
Electrica a primit licență pentru tranzacționare a energiei electrice în Ungaria
„Societatea Energetica Electrica SA („Societatea” sau „Electrica”) informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, prin Decizia nr. H879/2022 emisă de Autoritatea de Reglementare a Energiei şi Utilităţilor Publice din Ungaria (MEKH) a fost acordată Licenţa de tranzacţionare a energiei electrice pentru EFSA – filiala de furnizare a Societăţii. Această licenţă va permite EFSA să se […]
