Potrivit celor mai noi date furnizate de Inspectoratul Școlar Cluj, peste 10.000 de elevi din județ studiază de acasă, în format online, din cauza situației epidemiologice. Dintre aceștia, 554 de elevi au fost depistați pozitiv cu COVID-19.5 școli din …
Etichetă: dintre
Orban, din nou la atac: „Desemnarea lui Cioloș – efect pervers de a rupe toate punțile dintre PNL și USR”
Fostul lider al liberalilor Ludovic Orban consideră că desemnarea lui Dacian Cioloş de către preşedintele Iohannis drept candidat la funcţia de prim-ministru urmăreşte „un efect pervers” de a rupe aproape toate punţile între PNL şi USR.
Bursele elevilor din Florești vor fi mărite! Primarul: „Educația este unul dintre aspectele pe care le susțin cu tărie”
După modelul de la Cluj-Napoca, unde bursele elevilor s-au dublat, același lucru urmează să se întâmple și în comuna Florești.
Peste jumătate dintre părinții elevilor de 12-18 ani nu s-au vaccinat. Care sunt motivele pe care le invocă
Peste jumătate (54%) dintre părinții elevilor cu vârste între 12 și 18 ani spun că nu s-au vaccinat până acum, iar dintre aceștia doar 11% admit că ar putea exista cineva sau ceva care să-i convingă să se vaccineze, iar cei care sunt invocați cel mai d…
Peste jumătate dintre părinții elevilor cu vârsta de peste 12 ani nu sunt vaccinați. De frică sau pentru că „nu există virusul”
Peste jumătate dintre părinții elevilor cu vârste între 12 și 18 ani spun că nu s-au vaccinat până acum și Mai mult de trei sferturi dintre ei susțin că nu ar putea fi determinați de nimeni și de nimic să se imunizeze.
Cursa de coastă FELEAC: una dintre cele mai importante competiții automobilisitce
Una dintre cele mai importante competiții automobilisitce desfășurate în Cluj a fost Cursa internationala de Coastă FELEAC.
Două femei au fost salvate de pe munte unde erau -6°C. Una dintre ele era însărcinată
Salvamontiștii din Neamț au salvat două femei rămase blocate pe munte, în masivul Ceahlău.
Trei persoane din Cluj au ajuns la spital în urma unui accident. Șoferul uneia dintre mașini s-a urcat băut la volan
Un accident rutier a avut loc, sâmbătă noapte, în localitatea Cornești, din județul Cluj.
Clujenii fac sport urban la nivel european la Skatepark Rozelor. Emil Boc: „Este unul dintre cele mai moderne parcuri din țară”
Skatepark Rozelor a fost extins la standarde europene, prin creșterea suprafeței zonei de agrement de la 1050 de mp la 2157 mp.
Peste 280 de bolnavi de COVID au murit în ultimele 24 de ore! Dintre aceștia, doar 10 erau vaccinați
282 de decese COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, potrvit Grupului de Comunicare Strategică.
