Pfizer a anunţat joi că a depus un dosar prin care cere Agenţiei americane a medicamentului să autorizeze vaccinarea copiilor cu vârsta între 5 şi 11 ani cu serul pe care l-a dezvoltat împreună cu BioNTech.
Etichetă: ani
Șoferul drogat care a omorât două persoane în ziua de Crăciun a fost condamnat, în Cluj, la 5 ani și 10 luni de închisoare cu executare
Un șofer drogat care a omorât doi pietoni care încercau să se urce într-un taxi după ce a intrat într-o intersecție cu 100 de kilometri la oră, sub influența cocainei, a fost condamnat la închisoare cu executare de instanța Judecătoriei Dej.A intrat în…
Gheorghiță, avertisment privind efectele COVID: „Decizia de a nu vaccina copilul de 12 ani nu este una suficient de întemeiată”
Medicul Valeriu Gheorghiță spune că decizia părinților de a nu-și vaccina copiii de teama unor posibile reacții adverse „nu este una suficient de întemeiată, ţinând cont că boala în sine este mult mai complicată ca evoluţie”.
Românii aruncă mâncare într-un an cât ar putea hrăni 20 de ani Clujul
Românii cheltuiesc pe hrană 40 % din venituri și aproape jumătate ajunge la gunoi. Potrivit unui studiu al „Departamentului de dezvoltare durabilă”, cel mai des ajung la coș mâncarea gătită și produsele de panificație.
30 de ani de capitalism: constructorul CON-A țintește afaceri de 150 de milioane de euro și listarea la bursă
În mai 1990, Mircea Bulboacă, proprietarul companiei de construcții CON-A, ținea în mână documentele de înființare a celei de-a 13-a firme din județul Sibiu. De la un capital social de 5.200 de lei, cu doi angajați, compania a devenit 31 de ani mai târziu una dintre cele mai mari afaceri românești din domeniul construcțiilor. Bulboacă […]
150 de ani de branduri românești și creație publicitară, în muzeul pop-up Made in RO, găzduit de Iulius Mall Cluj
Pasionații de mărci românești, publicitate și grafică, dar și cei care își doresc să (re)descopere atmosfera din casele românilor din perioada interbelică și comunistă și din magazinele care au născut atâtea povești amuzante sunt invitați să viziteze m…
Un copil și cinci tineri sub 29 de ani au murit din cauza COVID
Cele șase decese provocate de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore.
Cum îşi transformă românii apartamentele în „vile”. „Acum câțiva ani am văzut și la Cluj”
Nemulţumiţi de apartamentele comuniste mici, mulţi români visează la o casă cu curte, însă se lovesc de preţurile uriaşe, în special în marile oraşe. Inventivi, unii dintre ei îşi mai cumpără un apartament deasupra sau sub ei, montează scări interioare…
Copil român de cinci ani, răpit în plină stradă de patru bărbați care l-au băgat într-o dubă
Un copil român, în vârstă de cinci ani, a fost răpit marţi pe o stradă din Italia de patru bărbați care l-au băgat într-o dubă. Mama copilului cere ajutorul autorităţilor italiene.Potrivit presei locale, totul s-a întâmplat marţi dimineaţa în Padova, î…
150 de ani de branduri românești și creație publicitară, în muzeul pop-up Made in RO, găzduit de Iulius Mall Cluj
Pasionații de mărci românești, dar și cei care își doresc să (re)descopere atmosfera din casele românilor din perioada interbelică și comunistă sunt invitați să viziteze muzeul pop-up Made in RO.
