Într-un comunicat, Biroul de Arestări Criminale din Minnesota (BCA) a declarat că inițial a fost solicitat să ajute la investigarea împușcăturilor, înainte ca oficialii federali să „își schimbe cursul” și să declare că ancheta va fi „condusă exclusiv de FBI”. După ce i s-a revocat accesul la materialele cazului, martori și probe, BCA a declarat […]
Etichetă: accesul
„Accesul la justiție nu poate fi un privilegiu doar pentru cei foarte bogați”. Greenpeace acuză că OMV Petrom, Romgaz și autorități din România au impus cheltuieli de judecată de până la 200.000 de euro
Greenpeace reclamă că legislația din România este neclară, iar aplicarea ei de către instanțe face ca procesele de mediu să devină extrem de costisitoare, transformând un drept fundamental într-un obstacol financiar. Convenția de la Aarhus, la care România este parte, prevede că litigiile de mediu nu trebuie să fie „excesiv de costisitoare” și trebuie să […]
Iranul a început lucrări ample pentru accesul în subteran la uzina de la Fordow. Steve Witkoff este așteptat la Cairo pentru negocieri
Netanyahu a discutat încetarea focului în Gaza, acord cu Arabia Saudită și Siria. Netanyahu promite eliberarea celor 49 ostatici deținuți de Hamas, 20 ar mai fi în viață. Şeful informaţiilor turce, Ibrahim Kalin, a discutat duminică cu o delegație Hamas. Israelul a intensificat bombardamentele în nordul Fâșiei Gaza. Grossi: Iranul poate relua îmbogățirea uraniului în […]
Donald Trump a revocat accesul la informații clasificate pentru Joe Biden, Kamala Harris, Hillary Clinton și alți oficiali democrați de top, invocând „motive de interes național”
Trump a justificat decizia prin faptul că „aceste persoane” nu mai au nevoie de acces la informații clasificate, iar păstrarea acestor privilegii nu mai servește interesului național. Lista celor afectați include și foști secretari de stat, precum Antony Blinken și Hillary Clinton. Printre cei vizați se numără și foști oficiali implicați în primul proces de […]
Lipsa consilierii de carieră și experienței practice îngreunează accesul tinerilor pe piața muncii
Tinerii întâmpină dificultăți în găsirea unui job din cauza lipsei de experiență practică și a consilierii de carieră în școli. Angajatorii oferă internshipuri și oportunități de formare, dar numărul locurilor de muncă entry-level rămâne limitat. Lipsa consilierii profesionale face ca mulți tineri să nu știe ce carieră să urmeze sau ce joburi sunt disponibile în […]
Statele Unite cer Rusiei să permită imediat accesul consular la jurnalistul Evan Gershkovich, reținut sub acuzația de spionaj
Blinken a făcut declaraţia respectivă la Hanoi, unde se află într-o vizită. Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) a anunţat la 30 martie că l-a arestat pe cetăţeanul american Evan Gershkovich, corespondentul la Moscova al publicaţiei Wall Street Journal, în timp ce relata din oraşul Ekaterinburg. Întregul dosar este clasificat drept secret. Rusia l-a acuzat […]
E.On a scris premierului Ciucă: limitarea creșterii tarifelor de distribuție la gaze și energie electrică poate duce la “sincope” în alimentare, iar firma poate pierde accesul la banii europeni pentru investiții
Legislația de plafonare a prețurilor la clienții finali a impus înghețarea acestor tarife anul trecut la energie electrică (la gaze nu s-au majorat de doi ani), iar firmele de distribuție au mai avut o problemă majoră anul trecut, mai ales pentru energia electrică: costul de achiziție al energiei pentru consumul propriu tehnologic al rețelelor. Cum […]
Moscova blochează accesul la rețeaua Facebook pe tot teritoriul Rusiei
„A fost luată decizia de a bloca accesul la Facebook” începând de vineri, a anunţat Roskomnadzor pe mesageria Telegram. Jurnaliştii agenţiei France Presse în Rusia au putut constata că reţeaua socială nu mai funcţiona fără VPN (reţea virtuală privată).
Guvernul maghiar restricționează accesul presei în spitale, în ciuda unei decizii contrare date de Justiție
Un decret emis de premierul naţionalist Viktor Orban a fost publicat vineri seară în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, decizia referitoare la mijloacele de informare în masă naţionale care primesc acces în spitale şi în alte instituţii de sănătate revine forţei de reacţie a guvernului de combatere a coronavirusului. În aprilie 2021, Guvernul decisese că instituţia […]
Accesul în biserici într-o ţară din Europa cu rată de vaccinare de 63%, restricționat pentru nevaccinați. România are 36%
Restricţiile pentru nevaccinaţi încep să devină tot mai severe în ţările din Europa unde creşte incidenţa COVID. Interdicția de a intra în spații închise, care se aplică şi pentru biserici, se va implementa începând de luni într-o ţară cu o rată de v…




