Economice

Samsung a vândut anul trecut 10 mil. de telefoane Fold și Flip. ”A venit momentul ca smartphone-urile pliabile să devină mainstream”

Președintele diviziei de telefonie mobilă a Samsung, TM Roh, a publicat o scrisoare despre „momentul mainstream” al telefoanelor pliabile. În această scrisoare, Roh spune că aproape 10 milioane de smartphone-uri pliabile au fost livrate la nivel mondial în 2021. Asta înseamnă că industria telefoanelor pliabile a crescut cu 300% față de 2020.

Potrivit executivului Samsung, compania consideră că dispozitivele pliabile vor juca un rol tot mai important în fiecare an pe piața generală a smartphone-urilor.

”Pentru noi, acest detaliu a reprezentat o oportunitate, nu numai de a proiecta o nouă formă de telefon, ci și de a crea noi experiențe care nu au mai fost posibile până acum prin intermediul smartphone-urilor.Am depășit multe bariere tehnologice și în 2019 am revoluționat industria prin lansarea primului smartphone pliabil din istorie.

Anul trecut, aproape 10 milioane de telefoane mobile de tip pliabil au fost livrate în întreaga lume. Industria a crescut, astfel, cu peste 300% față de 2020, iar cererea va continua să crească accelerat. Ajungem în acel moment în care dispozitivele pliabile sunt din ce în ce mai răspândite și vor începe să aibă o cotă din ce în ce mai mare din piața globală de smartphone-uri”, spune Tm Roh, Președintele și Directorul diviziei de MX Business de la Samsung.

Cei mai mulți dintre clienții săi, respectiv 70% dintre ei, au optat pentru Flip, modelul Samsung care se închide ca o scoică.

Totuși, cele 10 milioane de unități pe care Roh susține că Samsung le-a livrat anul trecut sunt considerabil mai mari decât cifrele de livrare publicate anterior de IDC. Într-un raport realizat de International Data Corporation în februarie, compania a spus că aproximativ 7,1 milioane de telefoane pliabile au fost vândute anul trecut la nivel global, o creștere de 264% față de anul anterior.

Pe de altă parte, un raport al Omdia plasa piața telefoanelor pliabile s-a ridicat anul trecut la 11,5 milioane de unități, un avans de 309%.

Cu toate acestea, nu există nicio îndoială că tot mai mulți oameni sunt interesați să cumpere un telefon pliabil, iar Samsung este lider în această cursă. 70% din piața dispozitivelor pliabile este reprezentată de Galaxy Fold și Galaxy Flip, ambele de la Samsung.

Pe lângă faptul că a oferit o actualizare cu privire la modul în care se descurcă dispozitivele Samsung pe piață, Roh a confirmat, de asemenea, că producătorul își va prezenta următoarele modele Flip și Fold la următorul eveniment Unpacked. El a mai spus că Samsung a făcut progrese pentru a îmbunătăți experiențele utilizatorilor cu viitoarele dispozitive:

”Anul acesta, am făcut progrese la nivel de detalii și experiențe posibile cu aceste dispozitive pliabile care dau noi direcții în stilul de viață al utilizatorilor. Abia aștept să văd cum oamenii descoperă noi modalități de a face mai multe din lucrurile pe care le iubesc cu noua serie de Foldables. (…)

La următorul nostru eveniment Unpacked de pe 10 august, veți vedea cum impactul inovației Samsung nu este doar despre ceea ce poate face tehnologia, ci despre ceea ce poate face fiecare utilizator în parte. Ne-am inspirat încă o dată din cea mai importantă sursă – utilizatorii Galaxy – pentru a împinge limitele a ceea ce este posibil. 

Abia aștept să vă arăt potențialul noilor noastre dispozitive pliabile Samsung Galaxy, ca instrumente de top în termeni de productivitate și auto-exprimare. Acum, puteți face mai mult decât ați crezut vreodată că este posibil, în același timp, pe un singur dispozitiv”.

CITEȘTE ȘI:

Share this:

(Visited 10 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *