Economice

România și Franța, singurele piețe europene unde Carrefour continuă să se extindă. Vânzările din primul semestru au crescut cu peste 4%, al doilea cea mai mare plus din Europa

Francezii de la Carrefour continuă să aibă o creștere puternică a business-ului din România, atât în termeni comparabili cât și luând în calcul expansiunea, arată ultimul raport financiar al companiei. În prima jumătate a acestui an, compania a vândut pe plan local în valoare de 1,189 miliarde de euro, cu 6,7% mai mult față de aceeași perioadă din 2021. În termeni like-for-like, avansul a fost de 4,1%, a doua cea mai mare creștere din Europa a companiei, după Polonia, unde vânzările s-au majorat cu 10,3%, până la 1 miliard de euro. Creșterea a fost însă similară cu cea din Spania, unde avansul de 4,1% a însemnat vânzări de 5,2 miliarde de euro.

În ceea ce privește rezultatele din al doilea trimestru, vânzările din România au totalizat 634 de milioane de euro, cu 8,7% mai mult decât anul trecut, în timp ce organic  creșterea a fost de 6,4%.

”În trimestrul al doilea am observat o ușoară schimbare a comportamentului de cumpărare, în special în piețele europene unde inflația este mai pronunțată, respectiv Spania și România,  reflectând atenția consumatorilor față de puterea de cumpărare. Cu toate acestea, România a bifat un avans like-for-like puternic, care vine după o creștere organică de 8,4% în trimestrul al doilea al anului trecut”, potrivit raportului financiar.

La nivel de grup, vânzările semestriale au ajuns la  38,3 miliarde de euro, cu 5,4% în plus față de perioada similară a lui 2021 ( în termeni comparabili), iar în Franța, principala piață a Carrefour, vânzările au atins 19,9 miliarde de euro, cu 0,7% peste nivelul din primul semestru al anului trecut. Expansiunea și achizițiile au generat, de asemenea, o creștere de 1,4% pentru întreg grupul.

Expansiune concentrată în România și Franța

În acest context și planurile de expansiune ale companiei par a se concentra în zona noastră. Astfel, România și Franța au fost singurele două piețe din Europa pentru care există date și unde numărul net de magazine a crescut.  Mai exact, la finalul primului semestru 2022, Carrefour România opera la nivel național 377 de magazine, față de 353 (plus 24 de unități)  în perioada similară a anului trecut, potrivit raportărilor oficiale. Aceasta după ce compania a deshis două hypermarketuri, ajugând la 43, 23 de magazine de proximitate, ajungând la 119 și un magazin hibrid Supeco, ajungând la 27. În schimb, pe plan local, Carrefour a închis în perioada analizată două supermarketuri.

Citește și

În Franța, numărul magazinelor a crescut cu 163 de unități, până la 5.842 de magazine, majoritatea deschiderilor fiind pe zona convenience ( proximitate). În schimb, în Spania, Belgia, Polonia, Italia, numărul de magazine a rămas pe loc. În statele nemenționate specific în raportul Carrefour, compania a ajuns la 889 magazine, cu 131 de unități în plus.

Per total, Carrefour oprează la nivel mondial peste 14.400 de magazine.

 

Share this:

(Visited 18 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *