Flux Stiri

Rolex te învață să faci ceasuri. Brand-ul lansează primul curs de formare profesională în Dallas

  • Rolex lansează primul curs de formare profesională, chiar la sediul din Dallas.
  • În Statele Unite, numărul școlilor de ceasornicărie a scăzut cu 75% în ultimii 20-30 de ani.
  • Patek Phillipe au lansat un astfel de curs în urmă cu 10 ani, chiar și Academia Română de Ceasornicărie a avut o astfel de inițiativă în 2022.

Rolex lansează primul curs de formare profesională, chiar la sediul din Dallas. Vei avea ocazia să înveți de la cei mai buni și să descoperi multe lucruri interesante.

E vorba de 18 luni de training-uri desfășurate la noul sediu al celor de la Rolex, în Texas, prin care participanții vor învăța practic secretele din spatele unora dintre cele mai scumpe și impresionante ceasuri din lume. Organizatorii vor o abordare cât mai holistică, ceea ce înseamnă că pun preț foarte mare pe înțelegerea întregului proces de creație a ceasurilor, de la design până la manopera propriu-zisă. 6 luni din întregul program sunt dedicate exclusiv punerii în funcțiune a modelelor Rolex.

Iar la final, participanții vor da un examen chiar la sediul principal din Elveția, din Geneva, unde absolvenții vor deveni eligibili pentru ocuparea locurilor de muncă în filialele din SUA, Canada. Nu sunt singurii care au avut astfel de inițiative. Patek Phillipe au lansat un astfel de curs în urmă cu 10 ani, chiar și Academia Română de Ceasornicărie a avut o astfel de inițiativă în 2022.

De ce a creat Rolex un astfel de curs

Forța de muncă în domeniul ceasornicăriei a scăzut mult. În Statele Unite, numărul școlilor de ceasornicărie a scăzut cu 75% în ultimii 20-30 de ani, iar asta s-a întâmplat odată cu creșterea în popularitate a ceasurilor mecanice care i-a obligat pe ceasornicari să repare din ce în ce mai multe modele existente, în loc să creeze altele noi.

Citește și

The post Rolex te învață să faci ceasuri. Brand-ul lansează primul curs de formare profesională în Dallas appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Share this:

(Visited 32 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *