Flux Stiri

Regatul Unit: Rishi Sunak îl demite pe Nadhim Zahawi din funcția de președinte al conservatorilor

  • Nadhim Zahawi a fost demis din funcția de președinte al Partidului Conservator și ministru fără portofoliu de către Rishi Sunak.
  • Primul ministru a declarat că a existat ,,o încălcare gravă a codului ministerial” în legătură cu afacerile fiscale ale lui Zahawi.
  • Nadhim Zahawi este președinte al Partidului Conservator din octombrie.

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak l-a concediat duminică din guvern pe ministrul fără portofoliu şi preşedintele Partidului Conservator Nadhim Zahawi după ce o investigaţie independentă a descoperit o încălcare gravă a Codului ministerial, potrivit Sky News.

După încheierea unei investigaţii a consilierului independent – ale cărei concluzii le-a împărtăşit cu noi – este clar că a existat o încălcare gravă a Codului ministerial” , a scris Sunak într-o scrisoare adresată lui Zahawi.

Drept rezultat, v-am informat despre decizia mea de a vă înlătura din poziţia în Guvernul Maiestăţii Sale” , a adăugat premierul britanic.

Prim-ministrul britanic a dispus o investigaţie asupra lui Zahawi din partea lui Sir Laurie Magnus, consilierul său independent în materie de interese ale miniştrilor, după apariţia unor informaţii potrivit cărora preşedintele partidului la putere a plătit o amendă în cadrul unei dispute cu autoritatea fiscală.

The post Regatul Unit: Rishi Sunak îl demite pe Nadhim Zahawi din funcția de președinte al conservatorilor appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews, am consemnat știrea

Share this:

(Visited 17 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *