Economice

Primul caz de folosire a brăţării electronice de monitorizare, în cazul unui bărbat care şi-a agresat partenera

Poliţiştii s-au deplasat, de urgenţă la faţa locului, unde au luat legătura cu victima, care prezenta urme vizibile de violenţă.

În continuare, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Secţiei 17 au efectuat verificări, bărbatul bănuit fiind depistat şi condus la sediul Secţiei 17 Poliţie.
În cauză, a fost emis ordin de protecţie provizoriu împotriva bărbatului, asupra acestuia fiind montat un dispozitiv de supraveghere electronică.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 17 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Sistemul informatic de monitorizare electronică a devenit funcţional, începând de sâmbătă, 1 octombrie, în Capitală şi în judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi administrativ-teritoriale în care persoanele faţă de care se emit ordine de protecţie dispuse de poliţist sau de instanţa de judecătorească ori la nivel european vor fi monitorizate prin intermediul brăţărilor electronice.

Oficialii Poliţiei Române afirmă că este o primă etapă a acestui proiect, care protejează victimele violenţei în familie.

Share this:

(Visited 10 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code