Economice

Petrom primește finanțare din PNRR pentru o instalație de hidrogen verde, proiect de 88 mil. euro – surse

Este vorba despre un proiect de hidrogen verde, obținut prin electroliza apei, de 20 MW, derulat de Petrom la Brazi. Valoarea proiectului este de 88 de milioane de euro, din care compania va primi, din sumele disponibile prin PNRR, circa 40 de milioane de euro. Instalația trebuie să fie funcțională până la finalul lui 2025. Petrom are și un consumator cert pentru hidrogenul verde care va fi produs în această instalație, și anume propria sa rafinărie, Petrobrazi.

Potrivit surselor noastre, contractul de finațare dintre Ministerul Energiei și companie pentru acest proiect a fost semnat vinerea trecută.

În iunie 2022, ministerul Energiei a lansat o schemă de ajutor de stat finanțată cu aproape 150 milioane de euro din PNRR pentru a sprijini investiţiile în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză. Ținta consta în apariția unei noi capacităţi de cel puţin 100 MW în instalații de electroliză, cu o producție de puțin 10.000 de tone de hidrogen regenerabil pe an, până la finalul anului 2025.

11 proiecte ar fi fost selectate, cel puțin în prima fază, potrivit unei informații publicate de Economedia toamna trecută, depuse de Petrom, Chimcomplex, Monsson, etc.

Nu este clar de unde va lua Petrom energia electrică ce trebuie să fie obligatoriu din surse regenerabile pentru ca hidrogenul să fie verde, din piață sau din producția viitoarelor parcuri fotovoltaice pe care pe are în proiect.

Compania urmează să dezvolte, împreună cu Complexul Energetic Oltenia, patru parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 450 MW – investiție care face parte din planul de restructurare/decarbonare al CE Oltenia, dar are și proiecte individuale, printre care și un parc fotovoltaic, cu o capacitate estimată de 80 MW, pe terenurile fostului combinat chimic Doljchim Craiova.

„Ne-am propus ca până în 2030 să punem în funcțiune o capacitate mai mare de 1 GW de energie din surse regenerabile, inclusiv prin parteneriate”, declara în octombrie 2022 Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.

 

Share this:

(Visited 12 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code