„Pentru 500 de dolari pe lună pe ‘dark net’ (partea cea mai dificil de accesat a internetului, n. red.), doar cunoscându-vă numărul, un hacker poate, de la distanţă şi fără ştirea voastră, să vă localizeze telefonul, să intercepteze şi să vă asculte apelurile şi SMS-urile şi MMS-urile, le trimite modificate sau poate apela de la numărul dumneavoastră de telefon ca şi când ar fi al lui”, a explicat Jean-Michel Henrard.
Compania sa a dezvoltat aşadar un sistem de protecţie împotriva acestui risc puţin cunoscut de hacking prin care hackerii folosesc breşe de securitate din cartelele SIM sau sisteme care permit ca două persoane care nu au acelaşi operator să comunice.
Acestea sunt defecte la fel de vechi ca şi reţelele. „Aceste protocoale de comunicare între operatori au fost concepute iniţial fără protecţie, deoarece doar operatorii aveau acces la ele. Acum, toată lumea poate avea acces la ele. Hackerii ‘pot lansa astfel comenzi de atacuri’”, a explicat Henrard, fost angajat al Fujitsu Telecom, Airbus Defence şi Thalcs.
Dust Mobile, operator de securitate cibernetică mobilă, comercializează din 2020 o cartelă SIM cu firewall: utilizatorul este alertat în cazul unui atac şi astfel le poate bloca. Este destinată doar companiilor şi serviciilor de stat, a precizat sursa citată.
În 2022, start-up-ul a strâns 12 milioane din Fondul de inovare pentru apărare operat de BpiFrance şi alte două fonduri franceze (Tikehau şi Omnes) şi are peste o sută de clienţi.
De asemenea, sistemul detectează atacurile „IMSI-Catcher”, un modus operandi mai cunoscut, folosit în special de serviciile de informaţii. El face posibilă interceptarea datelor sau a conversaţiilor prin simularea unei antene de reţea.
Pe de altă parte, sistemul Dust Mobile nu se utilizează pe aplicaţiile de mesagerie pe internet.