Economice

Nicușor Dan: 90 de imobile din Capitală se află în diverse faze ale etapei de proiectare în vederea consolidării

El a evidenţiat că, potrivit noii legislaţii, guvernul alocă bani gratuit asociaţiilor de proprietari care sunt de acord, în unanimitate, cu consolidarea.

„Acum avem 90 de clădiri care sunt în diferite stadii de proiectare, până la achiziţie publică pentru construire – acesta este un fapt. Al doilea fapt: s-a schimbat legea, era o ordonanţă din ’94 până acum. Anul trecut a apărut o nouă lege care priveşte consolidarea clădirilor cu risc seismic şi Guvernul a decis să aloce bani, în măsura în care documentele sunt complete, să aloce bani gratuit pentru toate asociaţiile de proprietari, în care toţi proprietarii împreună sunt de acord cu consolidarea. Deci, din nou suntem într-o fază de tranziţie, pentru că era o formalitate înainte, este o altă formalitate acum. Dar pe aceste fonduri de la Ministerul Dezvoltări o să vedem progrese”, a declarat Nicuşor Dan pentru TVR Info.

Potrivit edilului, înfiinţarea Companiei Municipale Consolidări a fost o greşeală, deoarece Primăria Capitalei ar fi trebuit să contracteze firme private pentru aceste lucrări.

„Noi avem o administraţie care este dedicată consolidării clădirilor cu risc seismic. Şi a existat greşeala pe care fosta administraţie a făcut-o cu aceste companii municipale. După ce aveam o administraţie, care trebuia pur şi simplu să se ducă pe piaţă să contracteze cu privaţi consolidarea, s-a inventat această companie de consolidări, care era practic şi ea în faliment. Am decis să o închidem şi până când s-au rezolvat toate problemele de acte… în ultimele cinci-şase luni de mandat, când primăria intrase practic în insolvenţă, s-au făcut lucrări fără acte, pe ordine verbale ‘Mergeţi şi lucraţi’. Până s-a închis toată povestea asta a durat şi de asta, blocajul”, a precizat Nicuşor Dan.

El a menţionat că Municipalitatea a depus în cadrul PNRR proiecte în valoare de 90 de milioane de euro pentru consolidarea clădirilor. A fost aprobat un prim proiect, în vederea consolidării Maternităţii Bucur (foto).

Sursa foto: RomaniaTv.net

Share this:

(Visited 6 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code