Economice

Metroul de Otopeni: Lucrările la secțiunea 1 Mai – Tokyo ar putea începe la primăvară

„Contractul de servicii de proiectare și execuție lucrări de structură pentru Lotul 1. 1 Mai – Tokyo a fost semnat la data de 08.03.2022. A fost emis Ordinul de Începere în data de 11.07.2022 cu indicarea datei de 18.07.2022 ca dată de începere. Contractul este în derulare, în prezent se derulează acțiunile necesare și specifice activității de proiectare”, a detaliat pentru ECONOMICA.NET Mariana Miclăuș, directorul general al Metrorex.

Aceasta a precizat că durata de realizare a proiectării este de nouă luni, după care începe perioada de realizare a lucrărilor. Așadar, prin aprilie 2023 ar trebui finalizată proiectarea, urmând ca apoi să înceapă construcția propriu – zisă a liniei noi.

magistrala 6

Lotul 1 Mai – Tokyo al Magistralei 6 va avea o lungime de 6,6 km și va cuprinde 6 noi stații:

-Pajura
-Expoziției
-Piața Montreal
-Gara Băneasa
-Aeroport Băneasa
-Tokyo (Mall Băneasa)

Contractul, în valoare de 1,2 miliarde de lei fără TVA, este finanțat din Fonduri Europene nerambursabile și din Bugetul de Stat.

Pe 11 octombrie 2021, Metrorex a desemnat a doua oară câștigătoare oferta asocierii Alarko – Makyol. Asocierea de constructori turci are la dispoziție 48 de luni (patru ani) pentru a finaliza lucrările, a declarat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu cu ocazia semnării contractului.

Magistrala 6 realizează extinderea reţelei actuale de metrou din staţia 1 Mai până la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti. Noul tronson va permite legarea directă între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor şi a trenurilor.

Linia nouă de metrou va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu, Aeroport Otopeni.

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code