Economice

Mașinile cu alimentare la priză vor atinge curând pragul de 20 de milioane – Bloomberg

Șoselele de pe întregul mapamond vor găzdui, în doar câteva săptămâni, 20 de milioane de mașini electrice și hibride cu alimentare la priză, arată un raport al BNEF. Deși poate părea o valoare mică, raportat la parcul auto mondial, trebuie luat în calcul faptul că în urmă cu doar șase ani, în 2016, numărul mașinilor cu încărcare la priză abia atingea 1 milion de vehicule.

Mai mult chiar, la finalul acestui an, BNEF estimează că numărul de vehicule electrice și hibride „plug-in” va urca la 26 de milioane. Asta pentru că, în a doua jumătate a lui 2022, vor fi înmatriculate, în fiecare lună, câte 1 milion de astfel de mașini.

Ritmul de creștere al parcului de mașini cu alimentare la priză este mult mai crescut decât se așteptau analiștii cu doar câțiva ani în urmă. Prognozele multor companii de cercetări de piață arătau până de curând că pe șoselele din întreaga lume vor circula 71 de milioane de mașini electrice și hibride „plug-in” cel mai devreme în 2035. Ei bine, noile date agregate de BNEF arată că acest plafon va fi atins până în 2025, cu nu mai puțin de zece ani mai devreme.

Tot analiștii Bloomberg arată și că distribuția acestor mașini este departe de a fi uniformă. Doar câteva regiuni de pe mapamond au accelerat puternic în comercializarea de mașini cu încărcare la priză. Datele BNEF arată că, în prezent, China deține 46% din flota de mașini electrice și hibride „plug-in”, în timp ce în Europa se găsesc 34%, iar în SUA circa 15%. Restul continentelor lumii abia acoperă cele cinci procente rămase.

O surpriză este ritmul redus de adoptare al mașinilor cu încărcare la priză în Japonia. A patra mare piață auto după China, Europa și SUA, a înaintat lent în direcția electrificării, însă acest lucru are toate șansele să se schimbe curând, date fiind lansările de noi vehicule electrice și hibride „plug-in” de către mărcile nipone. Mai ales în segmentul „kei”, cel al mașinilor cu dimensiuni foarte reduse.

Kei este prescurtarea de la keijidōsha, adică mașină ușoară, acest segment reprezentând o treime din vânzările de mașini din Japonia. Conform Bloomberg, Nissan și Mitsubishi plănuiesc să scoată pe piață modele electrice „kei” în acest an, urmate de Honda în 2024 și de Daihatsu, subsidiara Toyota, în 2025.

Tot în Asia, dar în Coreea de Sud, adoptarea vehiculelor electrice a fost mult mai rapidă, acestea atingând aproape 15% din piața de acolo la sfârșitul lui 2021. Desigur, un vector important de creștere au fost mărcile Hyundia și Kia, aceleași care asigură o cotă importantă din vânzările de mașini electrice din Europa.

În opinia analiștilor BNEF, după Japonia, o creștere rapidă a vânzărilor de mașini electrice și hibride este așteptată în Brazilia, Mexic și Asia de Sud-Est. În acest caz, succesul va fi generat în special de vehiculele cu prețuri reduse.

Analiza celor de la BNEF se încheie cu ideea că „următorii ani vor aduce progrese remarcabile în adoptarea vehiculelor electrice, dar ținut cont de sarcina uriașă reprezentată de transformarea flotei de vehicule a întregii lumi. BNEF estimează că, pe șoselele din întreaga lume, există 1,2 miliarde de vehicule ușoare de pasageri. La sfârșitul anului 2022, doar puțin peste 2% dintre acestea vor fi electrice”.

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *