Flux Stiri

 Marea revenire în tenis: Simona Halep – Paula Badosa, astăzi. La Miami, sportiva dispută primul meci oficial după un an şi jumătate

  • Simona Halep, 32 de ani, revine pe teren după o pauză de un an şi jumătate.
  • Dubla campioană de Mare Şlem a jucat ultima dată pe 29 august 2022, iar acum se află la Miami, acolo unde azi, nu înainte de ora 22:00, o va întâlni pe spaniola Paula Badosa.
  • Tot astăzi intră pe teren, la acelaşi turneu, alte două românce: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian.

Simona încă nu are antrenor, după despărţirea de Patrick Mouratoglou. Nici puncte nu are în clasamentul mondial, beneficiind de un wild card pentru a pătrunde pe tabloul principal în Florida.

Simona este la Miami doar cu Joao Monteiro, un sparring partner portughez, şi de un fizioterapeut român. Dar la antrenamentul de dinaintea meciului cu Badosa (80 WTA) a avut parte şi de ajutorul fostului ei antrenor, Darren Cahill.

Australianul lucrează acum cu italianul Jannik Sinner, campionul de la Australian Open, şi a profitat de timpul liber pe care-l are înainte de startul meciurilor de pe tabloul masculin şi a asistat la sesiunea de antrenament a Simonei Halep, cei doi fiind fotografiaţi împreună.

În mod oarecum straniu, românca este favorită la casele de pariuri, asta pentru că Badosa nu traversează o perioadă deosebită.

MIAMI – primul tur

ANA BOGDAN – K. Siniakova (18.30)

JAQUELINE CRISTIAN – D. Parry (21.30)

SIMONA HALEP – P. Badosa (22.00)

Citește și

The post  Marea revenire în tenis: Simona Halep – Paula Badosa, astăzi. La Miami, sportiva dispută primul meci oficial după un an şi jumătate appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Share this:

(Visited 24 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *