Economice

Instanța a anulat anul trecut 2,7 milioane de euro din amenzile acordate de Consiliul Concurenței în anii anteriori. În 2021, amenzile autorității au fost de 82 de milioane de euro

Pentru că au încălcat diverse prevederi ale legislației privind concurența, companiile active pe plan local au primit anul trecut de la Consiliul Concurenței amenzi în valoare totală de 407 milioane de lei (82,27 de milioane de euro), valoare care situează anul 2021 pe locul trei în clasamentul amenzilor totale aplicate de autoritate, potrivit unor informații furnizate Economica de către Consiliul Concurenței.

Cea mai mare amendă, în valoare de 353.39 de milioane de lei (aprox. 71 de milioane de euro), a fost acordată pentru cinci companii farmaceutice (Baxalta Gmbh, CSL Behring Gmbh, Biotest AG, Kedrion Spa, Octapharma AG şi asociaţia Plasma Protein Therapeutics Association), furnizoare de imunoglobuline și alte medicamente derivate din plasma umană, precum și asociația reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice – PPTA (Belgia) pentru limitarea şi, chiar, întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline.

Urmează o amendă de 30 de milioane lei (aproximativ 6,1 milioane de euro) pentru Delgaz Grid SA (E.On) pentru abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor conexe distribuției de gaze naturale și o alta de  471.039 de lei (aprox. 2,78 de milioane de euro) pentru cinci companii din domeniul producției și/sau comercializării ouălor de consum din România, precum și asociația administrată de acestea pentru coordonarea politicilor comerciale referitoare la livrările de produse pe piață, cu scopul de a crește artificial prețurile produselor sau cel puțin de stopare a scăderii prețurilor.

De asemenea, Consiliul a mai sancționat cu:

Momentan, niciuna dintre aceste companii nu a atacat decizia Consiliului în instanță, dar acest lucru încă mai este posibil.

„Din informațiile pe care le avem, nu au fost decizii emise în anul 2021 care să fi fost contestate tot în anul 2021. Trebuie avut în vedere faptul că pentru unele investigații, deliberările au avut loc în luna decembre a anului trecut, și urmează a fi comunicate părților implicate. După primirea deciziei, companiile ataca la Curtea de Apel București în termen de 30 de zile”, au explicat pentru Economica reprezentanții instituției.

Decizii definitive în dosare mai vechi

Cum de cele mai multe ori companiile contesta în instanță amenzile primite, există situații în care amenzile se reduc iar firmele primesc înapoi, de la ANAF, diferența. Aceasta dacă instanța nu a dispus anterior suspendarea executării amenzii aplicate de Consilul Concurenței și compania nu a plătit, de fapt, amenda. În anul 2021, la Înalta Curte de Casație și Justiție – ICCJ s-au soluționat definitiv 52 de dosare care au vizat domeniul concurenței și erau referitoare la cererile de anulare a amenzilor aplicate de instituție în anii 2011, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019.  Din dosarele aflate pe rol anul trecut, 48 hotărâri au fost favorabile Consiliului Concurenței, pe fond, iar procentul amenzilor menținute definitive, în total amenzi contestate și solutionate în 2021, este de 93,15%.

Companiile au obținut în instanță reducerea amenzilor cu 13,5 milioane de lei, în total

Potrivit Consiliului Concurenței, valoarea amenzilor contestate în dosarele soluționate definitiv în 2021 este de peste  197.2 milioane de lei, iar cea a amenzilor menținute de 183,7 milioane de lei. Altfel spus, instanța a menținut 93% din valoarea amenzilor aplicate. A rămas o diferență de aproximativ 13,5 milioane de lei, bani care vor fi rambursați de către ANAF, în situația în care au fost efectiv plătiți.

„Trebuie avut în vedere că din această sumă va fi rambursată doar partea aferentă amenzilor pentru care instanța nu a dispus anterior suspendarea executării amenzii aplicate de Consilul Concurenței”, mai explică autoritatea de concurență.

De exemplu, în cazul Vodafone (dosar soluționat definitiv în noiembrie 2021), instanța a menținut din amenda Consiliului Concurenței din 2011, de  120,3 milioane de lei, doar 111,9 milioane de lei. Diferența de 8,4 milioane de lei dintre amenda aplicată și amenda menținută, nu trebuie să fie rambursată de ANAF, deoarece în 2012 compania a obținut suspendarea plății amenzii și nu a făcut efectiv plata.

Astfel, ANAF va trebui să execute doar 111,9 milioane de lei, cât a decis instanța că ar trebui să fie, de fapt, valoarea amenzii.

Cine ia bani înapoi

În decembrie anul trecut, ICCJ a anulat o amendă în valoare de 1,1 milioane de lei aplicată în 2015 de Consiliul Concurenței în cazul S.C. „Friesland Campina România” S.A.”Anulează în parte decizia Consiliului Concurenţei nr. 13/14.04.2015 în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi exonerează reclamanta de plata amenzii în cuantum de 1.164.467 lei. Definitivă”, se arată în decizia ÎCCJ.

Amintim că în 2015, Consiliul Concurenței a sancționat 25 de comercianți de produse alimentare (4 retaileri și 21 de furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 154,03 milioane de lei (aproximativ 35 milioane de euro). Printre aceștia s-a numărat și Friesland Campina, producătorul brandului Napolact

De asemenea, din datele Consiliului Concurenței, ICCJ a anulat amenda aplicată de Consiliul Concurenței în cazul a doi notari publici. De asemenea, ICCJ a redus amenda aplicată de autoritatea de concurență în cazul Civitas PSG SRL și Selgros.

„Trebuie să menționăm că instanța nu a dispus suspendarea executării amenzilor aplicate acestor firme, însă nu știm dacă în privința acestor amenzi reduse/anulate ANAF nu a dispus anterior, în procedură proprie, eșalonarea lor. Această eșalonare presupune că amenzile nu au fost achitate integral imediat după emiterea deciziei Consiliului Concurenței”, mai transmite autoritatea de concurență.

Share this:

(Visited 8 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code