Economice

Focșaniul a primit de la Guvern doar o treime din banii pentru căldura furnizată în decembrie

„Prin adresa pe care am trimis-o şi către Prefectură şi către CJ, am spus foarte clar că avem nevoie de 25.300.000 de lei pentru acoperirea necesarului de finanţat până la finele anului. Doar pentru asigurarea continuităţii serviciului de alimentare cu energie termică a municipiului Focşani pe luna decembrie 2021 am fi avut nevoie de 15.962.000 lei. Mai aveam şi nişte sume prevăzute pentru salubritate stradală, pentru deszăpezire, pentru CSM Focşani. Cu siguranţă banii aceştia îi vom redirecţiona doar pentru a asigura încălzirea în municipiul Focşani până la finele anului. Dar banii primiţi ajung pentru acoperirea a mai puţin de o treime din necesar”, a declarat, pentru Agerpres, primarul Cristi Misăilă.

Administraţia judeţeană a anunţat, vineri, că Guvernul României a decis să aloce CJ Vrancea suma de 6,5 milioane de lei din Fondul de Rezervă bugetară care se află la dispoziţia Executivului. Fondurile sunt necesare pentru cheltuielile legate de protecţia copilului şi pentru sistemul social aferent persoanele cu handicap, iar cinci milioane de lei vor merge către municipiul Focşani.

Citește și: Municipiul Tulcea a primit de la Guvern doar o treime din banii solicitați pentru subvenționarea căldurii

În luna octombrie a anului în curs, ENET S.A., societatea de termoficare a oraşului, a anunţat că va furniza apă caldă şi căldură cu program, după ce societatea nu a reuşit să încheie un nou contract cu furnizorii de combustibil.

Ulterior, Consiliul Local al municipiului Focşani a aprobat alocarea unor sume de bani sumei către ENET S.A., în vederea asigurării căldurii şi apei calde pentru locuitorii oraşului, bani care urmau să asigure agentul termic şi apa caldă până la începutul lunii decembrie 2021, în aşteptarea unei noi rectificări bugetare.

Citește și: Primarul Timişoarei a anunţat că a fost semnat un contract de furnizare a gazului către Colterm, pentru trei zile

The post Focșaniul a primit de la Guvern doar o treime din banii pentru căldura furnizată în decembrie appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 8 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code