
Compania azeră SOCAR, unul dintre liderii mondiali în domeniul extracției, procesării și transportului petrolului și a gazelor naturale, este, începând de vineri, noul sponsor al FC Universitatea Cluj.
Related Articles
Niciun pat liber la ATI în România, pentru bolnavii de COVID-19. Prefectul Clujului: „Vom suplimenta la nevoie”
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, că la nivel naţional, nu mai sunt libere paturi la terapie intensivă, pentru pacienţii bolnavi de COVID-19.GCS arată că, potrivit datelor existente în aplicaţia alerte.ms, luni, la nivel naţional, exist…
Vești proaste pe frontul COVID: Cluj-Napoca a depășit incidența de 9,5 cazuri la mia de locuitori
Municipiul Cluj-Napoca a depășit rata de infectare de 9.5 cazuri COVID la mia de locuitori. Vineri, 8 octombrie, incidența era de 9.11 la mie, iar sâmbătă s-a ajuns la 9.58.Comuna Florești a depășit pragul de 10 la mie joi, ajungând astăzi, la 10.26.Ra…
După OZN -uri, apar blocuri MISTERIOASE în pădurea Hoia – VIDEO
Nimeni nu pare să știe nimic despre blocurile misterioase care apar în pădurea Hoia. La marginea pădurii se lucrează de zor la amenajarea unei zone unde ar urma să se sape. Culmea este că nimeni nu știe nimic.Primăria Florești susține că acolo s-a apro…
