- Aproape 16% din tinerii români nu reușesc să-și finalizeze studiile.
- 48,6% dintre tinerii de 15 ani au performanțe scăzute la matematică, conform PISA.
- Doar 24,7% din tinerii de peste 25 de ani au studii universitare finalizate.
- Doar 27,73% din populația României deține competențe digitale de bază.
- Doar 9% dintre români au competențe digitale de nivel elementar.
Conducerile liceelor și Colegiilor Naționale impun noi regulamente interne. Asta după modificarea regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Ce prevede? Interzicerea tatuajelor și piercingurile la vedere, tricourile și blugii cu imprimeuri, machiajul strident sau fumatul în perimetrul școlii. Sancțiunile? Scăderea notei la purtare.
Credeți că aceste reglementări ar avea un impact pozitiv? Și dacă da, în ce măsură?
„Până la urmă este vorba de respectul pentru o instituție de învățământ. O instituție care funcționează pe bază unor reguli clare, reguli care sunt stipulate în regulamentul intern și în regulamentul de organizare și funcționare în unitățile de învățământ preuniversitare.
Atâta vreme cât școala are obligații față de comunitate, are obligații față de elevi și față de părinți, în egală măsură și elevii și părinții trebuie să înțeleagă că au și obligații la rândul lor față de instituția anumită școală”, a declarat Marius Nistor, expert în educație, pentru Aleph News.
Cum se echilibrează necesitatea disciplinei cu drepturile și libertățile individuale ale elevilor?
„Libertatea individuală nu înseamnă că poți să vini la școală exact așa cum îmi doresc eu. În școală trebuie să am o ținută decentă. Și dumneavoastră dacă veți dori să mergeți într-un minister sau la guvern sau în altă parte, la operă de exemplu, veți merge într-o ținută decentă.
Nu pot veni la școală îmbrăcat așa cum consider eu de cuvință, fără un control minim din partea familiei. Nu pot veni cu unghii extraordinar de mari sau tatuaje sau ținute extravagante. Nu este normal așa ceva.
Și dacă să ne uităm la învățământul din țările occidentale, vom constata foarte clar că sunt reguli care se respectă. Dacă nu îți convine să respecti regulile respective, vei suporta niște sancțiuni”, a declarat Marius Nistor, expert în educație, pentru Aleph News.
The post Deca impune noi regulamente interne în școli. Ce Trebuie să știe elevii și părinții appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.