În luna septembrie a acestui an, 23% dintre mașinile noi comercializate în Europa au avut sisteme de propulsie electrice sau hibride, aproape dublu față de septembrie 2020 și de aproape cinci ori mai multe decât în a noua lună a anului 2019.
Dincolo de creșterea explozivă a sectorului mașinilor electrificate, care „fură” în special din cota de piață a dieselurilor – acestea au ajuns la doar 17% din piață, de la 27% cu 1 an în urmă – surprizele majore sunt vizibile în domeniul vehiculelor 100% electrice.
Uimește în primul rând faptul că Tesla Model 3 a fost cel mai vândut model în Europa, mult peste orice alt vehicul, fie el electric, hibrid, diesel, sau alimentat cu benzină. Apoi, mărcile europene ca Volkswagen, Renault sau Peugeot se văd nevoite să se recunoască învinse la scor de americanii de la Tesla. Asta pentru că, în septembrie, în Top 10 al electricelor, primele două modele poartă marca americană.
A treia surpriză și, chiar mai mare decât celelalte două dacă avem în vedere proporțiile, este cea a modelului aflat pe locul 10 în clasamentul vânzărilor de vehicule 100% electrice. Aflat în luna de debut a livrărilor, modelul Dacia Spring, urcă direct pe locul 10, foarte aproape de Peugeot 208 sau Volkswagen ID.4.
Dar pentru a înțelege cât de mari sunt schimbările prin care trece piața auto să spunem că primul loc în clasamentul vânzărilor de mașini electrice din Europa este ocupat de Tesla Model 3 (24.512 unități), urmat de Tesla Model Y (8.926 unități), Volkswagen ID.3 (8.302 unități), Renault Zoe (6.580 unități) și Skoda Enyaq (5.942 unități).
Pe locurile următoare în Top 10 se află Kia e-Niro (5.516 unități), Fiat 500 Electric (4.758 unități), Volkswagen ID.4 (4.603 unități), Peugeot 208 (4.332 unități) și, cum spuneam, Dacia Spring (4.166 unități).
Cum livrările Dacia Spring vor continua în octombrie în tot mai multe state europene, doar în România ajungând circa 1.600 de unități, este de așteptat ca în a zecea lună a anului micul model asamblat în China pentru marca Dacia să urce către vârful clasamentului electricelor.
Citește și:
– Tesla Model 3, primul vehicul electric ajuns pe locul întâi în vânzările de mașini din Europa
– Dacia Spring a intrat direct pe locul 9 pe piața auto italiană
The post Dacia Spring, încă din prima lună a livrărilor în Top 10 al vânzărilor din Europa appeared first on Economica.net.