
Un barbat a fost retinut de politistii clujeni dupa ce s-a urcat baut la volan si a produs un accident rutier.” La data de 10 octombrie a.c., polițiștii Biroului Rutier Cluj au depistat un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Dealul Fânațelor, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a provocat un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale”, transmite IPJ Cluj. Testarea cu aparatul etilotest a acestuia a relevant o concentrație de peste 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, în continuare fiind desfășurate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Leontiuc Marius – folosim surse în informarea noastră pe care le arătăm pe pagina noastră de surse