O casă din Grigorescu a ajuns să valoreze aproape dublu în numai 3 ani. ”Casa asta era pe la 146.000 EURO acum trei ani, acum e 266.000 de EURO. Era peste tot anunțul ăsta atunci. Am cercetat-o cât de mult am putut, n-a vrut nevasta să o luăm pentru că blocurile din jur sunt la 7 m distanță,…
Related Articles
La OSER Cluj se intră numai cu vaccin sau dacă ați trecut prin boală
Oserul devine accesibil de sâmbătă, 30 octombrie, numai persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală.”ATENȚIE! Accesul nu este permis persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, indiferent de …
Italian denunțat de concubina româncă pentru că a ascuns timp de 2 ani cadavrul mamei sale în dormitor pentru a-i lua pensia
Presa din Italia a vuit aceste zile la aflarea cutremurătoarei relatări despre un bărbat care a zidit cadavrul mamei sale într-un dulap din dormitor pentru a-i lua în continuare pensia. Acesta a fost denunţat poliţiştilor de o infirmieră din România….
Interlopul Nelson Mondialu a dat lovitura! Numără mii de euro pe stradă în Mănăștur și e gata să îi dea trecătorilor – VIDEO
După ce zilele trecute cerea donații de la fani pentru a-și pune geamuri și țiglă pe vila din Ciurila, acum interlopul Nelson Mondialu pare că și-a revenit financiar. Nimeni nu știe din ce trăiește, dar Nelson a apărut numărând circa 4 – 5 mii de euro …
