Economice

Avertisment oficial la nivel european: Pregătiți-vă pentru vremuri și mai grele! Cele trei riscuri mari văzute de Comitetul pentru Riscuri Sistemice și recomandările emise de BNR și ASF

European Systemic Risk Board (ESRB), organismul subordonat UE care are ca scop menținerea stabilității piețelor financiare din Uniune, a emis recent un avertisment în care reevaluează riscurile la care este este supusă economia și face recomandări importante către instituțiile naționale de supraveghere. Tonul general al documentului trimite către o întărire a instrumentelor utilizate de către supraveghetori și a controlului, mai ales în zonele cele mai riscante.

ESRB(rom. Comitetul European pentru Risc Sistem sau CERS) identifică trei riscuri principale la care este expusă economia Europei în actualul context marcat de inflație în creștere și de efectele războiului din Ucraina. Primul dintre aceste riscuri, notează sursa citată, este deterioararea indicatorilor macroeconomici în tandem cu înăsprirea politicilor monetare, factori care conduc la îngreunarea accesului la finanțare pentru companii și populație. În acest context, ESRB anticipează că vor apărea probleme, mai ales în cazul statelor membre afectate masiv de creșterea prețurilor pentru energie și combustibili.

În al doilea rând, avertizează ESRB, stabilitatea financiară în UE este pusă în pericol de o posibilă scădere abruptă a prețurilor activelor. “ Aceste evoluții au potențialul de a declanșa o avalanșă de pierderi pentru investitori, fapt care va crește volatilitatea și va conduce la îngreunarea accesului la lichiditate, mai ales în cazul expunerilor pe companiile din energie”, notează sursa citată.

Al treilea risc principal văzut de specialiștii comisiei este deterioarea calității activelor și a profitabilității insttuțiilor de crredit.  “ Chiar dacă sectorul bancar european este bine capitalizat, ca întreg, o deteriorare pronunțată a situației macroeconomice va determina o creștere substanțială a riscului de credit, în condițiile în care unele instituții de credit sunt încă în revenire după criza COVID 19. Reziliența băncilor este de asemnea afectată de factori structurali, cum ar fi concurența venită din zona furnizorului nebancari de servicii financiare sau expunerea la riscurile cibernetice”, menționează documentul.

Pe lângă  cele trei riscuri principale, ESRB identifică mai multe alte situații care pun în pericol stabilitatea sistemului financiar. O eventuală cădere semnificativă a pieței imobiliare, pe care sunt expuse substanțial majoritatea instituțiilor de credit și o parte dintre investitorii în piețele nonbancare, este cel mai important dintre aceste riscuri. De asemenea, diminuarea creșterii economice, cu o potențială recesiune cel puțin în parte din țările membre UE, amenință sistemul financiar, apreciază analiștii ESRB.

După ce Banca Națională a României a anunțat zilele trecute că a emis un set de recomandări către bănci, astăzi același anunț, dar cu referire la piețele financiare nebancare (asigurări, piața de capital și piața pensiilor private).

AICI recomandările BNR către bănci, în spiritul avertismentului CERS

Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF) anunță, într-o informare, că a emis deja recomandări către entitățile supravegheate, în sensul celor exprimate în avertisment. ” Având în vedere avertismentul emis de CERS, Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat un set de recomandări adresate entităților reglementate și supravegheate, care vizează continuarea promovării unei conduite prudente și aplicarea unor măsuri preventive menite să asigure atenuarea sau gestionarea riscurilor specifice. Astfel, pentru contracararea vulnerabilităților și pentru creșterea rezilienței financiare și operaționale, entitățile reglementate și supravegheate trebuie să acorde o atenție sporită monitorizării evoluției riscurilor la care sunt expuse, adecvării politicilor de distribuire a dividendelor (reducerea, suspendarea sau renunțarea la plata sau distribuirea acestora) și intensificării activității funcțiilor care asigură sistemul de control intern. „, anunță ASF.

ESRB: „Instituțiile naționale de supraveghere trebuie să lucreze coordonat, să întărească supravegherea prudențială și să își creeze noi instrumente, dacă este nevoie. Atenție sporită la fondurile de investiții, mai ales cele cu expunere în energie”

“ Autoritățile relevante trebuie să se folosească la maximum de instrumentele micro și macroprudențiale pentru a diminua riscurile și a atenua impactul lor asupra piețelor”, notează organismul european. Mai mult, arată avertismentul, acolo unde nu există instrumente concrete pentru atenuarea riscurilor instituțiile trebuie să se folosească de pârghia supravegherii, care va trebui întârită în următoarea perioadă.  “ Creșterea riscului sistemic impune răspunsuri decisive ale autorităților. Păstrarea și chiar întărirea reziliența sectorului financiar european, iar instituțiile de supraveghe europene sau naționale au un rol esențial…Coordonarea între toate aceste instituții este esențială, mai ales în cazul riscurilor transectoriale și transnaționale ”, notează documentul citat.

Avertismentul amintește că unele dintre autoritățile naționale au întărit deja politicile macroprudențiale, în timp ce altele sunt în proces de a identifica modalitățile prin care pot face acest lucru.

ESRB îndeamnă autoritățile să exercite un control mai accentuat asupra entităților cu risc ridicat și dă ca exemplu fondurile de investiții și alte organisme din piețele financiare nonbncare, mai ales cele cu expunere în sectorul energetic. “ ESRB a evidențiat în mod repetat că există o lipsă de instrumente care să ajute autoritățile să protejeze stabilitatea piețelor financiare, mai departe de sectorul bancar.  ESRB cere autorităților să își construiască astfel de instrumente, de exemplu în ceea ce privește reevaluarea normelor în domeniul fondurilor de investiții și cel al asigurărilor. Creșterea riscurilor, evidențiată mai sus, face ca acest demers să fie cu atât mai urgent”, avertizează ESRB.

 

Share this:

(Visited 8 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *