Economice

Autostrada Sibiu – Pitești: Licitația pentru secțiunea 3 poate fi reluată. Astaldi rămâne în cursă

Instanța a admis recursul Astaldi, astfel că firma italiană rămâne în cursa pentru secțiunea 3 din Autostrada Sibiu – Pitești. Constructorul italian (locul 6) risca să fie scos din cursă dacă nu ataca decizia din 17 august a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) prin care fusese admisă parțial contestația turcilor de la Kolin. Constructorul din țara semilunei depusese pe 12 iulie contestație la CNSC din cauză că nu fusese selectat printre cei șase candidați invitați să depună ofertă mai departe.

„Admite plângerea. Modifică în parte decizia CNSC în sensul: Respinge contestaţia în întregime, formulată de KOLIN INSAAT TURIZM SANAYI VE TICARET A.S., ca neîntemeiată. Admite în întregime cererea de intervenţie formulată de ASOCIEREA ASTALDI SPA/TANCRAD SRL”, se arată în soluția pronunțată marți, 2 noiembrie, de către Curtea de Apel București.

Amintim că în cadrul licitației restrânse pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești, șase din 15 candidați sunt invitați să depună ofertă în următoarea etapă a procedurii.

Candidații care au fost aleși sa depună oferte, în ordinea punctajului obținut:

1. Asocierea MAKYOL INSAAT + OZALTIN INSAAT
2. Asocierea MAPA INSAAT + CENGIZ INSAAT
3. Asocierea AKTOR + RIZZANI DE ECCHER
4. Asocierea STRABAG + ACCIONA CONSTRUCCION
5. IMPRESA PIZZAROTTI
6. Asocierea ASTALDI SPA + TANCRAD SRL

Pe 27 noiembrie 2020 au fost depuse 15 candidaturi la licitația restrânsă privind proiectarea și construirea secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești.

CNAIR a publicat pe 23 septembrie 2020 anunțul de licitație pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu – Tigveni din Autostrada Sibiu – Pitești. Cu o valoare estimată cuprinsă între 5,3 miliarde de lei și 5,8 miliarde de lei , acest tronson de munte reprezintă cel mai mare contract pus la bătaie de Transporturi.

Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni va avea o lungime de 37,4 kilometri și se va întinde de la km 44+500 până la km 81+900. Alături de secțiunea 2, acest lot este unul dintre cele mai dificile din autostrada care va uni Muntenia de Ardeal, întrucât va fi construit în zona de munte.
Durata contractului este de 133 de luni (peste 11 ani) și cuprinde: 14 luni perioada de proiectare, 59 luni perioada de execuție și 60 luni perioada de garanție a lucrărilor, conform anunțului din SEAP.

Durata contractului poate varia în funcție de perioada de garanție a lucrărilor, precum și în funcție de durata de execuție a contractului ofertată de operatorul economic desemnat câștigător. Astfel, într-un comunicat CNAIR se menționează că termenul de finalizare prevăzut este 12 luni proiectare și 45 de luni execuție conform factorilor de evaluare din Documentația de Atribuire.

Această secțiune conține:

· Tunel cu două galerii independente în lungime de 1,7 km/ galerie

· Nod rutier Cornetu și Nod rutier Văleni

· Ecoduct în zona localității Călinești

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Autostrada Sibiu – Piteşti este o parte importantă a Coridorului 4 Pan-European, care traversează ţara de la vest la est.

The post Autostrada Sibiu – Pitești: Licitația pentru secțiunea 3 poate fi reluată. Astaldi rămâne în cursă appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 7 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code