- Copacii din parcul Herăstrău cad la pământ din cauza ninsorii.
- Mai multe drumuri naționale au fost blocate ieri din cauza zăpezii.
- Zăpada a lăsat peste 1700 de case fară electricitate în Dâmbovița.
A început de ieri să cadă, cate un copac pe stradă! Autoritățile sunt suprinse de două ori anul acesta – în București cad și fulgii de zăpadă și pomii din parcuri.
Ninsoarea de astăzi a pus la pământ mai mulți copaci din parcul Herăstrău, iar cei rămași în picioare pare că nu mai au mult până cad și ei. Problema nu e deloc nouă – în București pomii se rup la fiecare furtună mai serioasă. Motivul? Primăria a plantat copacii cu probleme, le-a tăiat rădăcinile în timpul unor lucrări de modernizare, iar toaletarea nu e făcută cum ar trebui, asta spune peisagistul Diana Culescu.
Ninsoarea a adus suprize și în restul țării – mai multe drumuri din Buzău și Brăila au fost blocate sau închise complet fie din cauza zăpezii, fie din cauza accidentelor produse de ea. În Dâmbovița peste 1700 de case au rămas fară electricitate astăzi ,iar un stâlp de înaltă tensiune a blocat un drum din județ.
Nici la munte nu e bine – Domeniile schiabile s-au plâns că lipsa zăpezii ține turiștii departe – Zăpada a venit, dar le-a stricat repede fericirea. Pârtiile din Sinaia au fost închise astăzi pentru că telecabina și telegondola care urcă la cota 2000 nu au putut să meargă din cauza condițiilor meteo. Veștile sunt bune totuși pentru turiști – e zăpadă în sfârșit și pe pârtiile din Bușteni, Predeal și Poiana Brașov!
The post Atenție, cad copaci! Arborii din Parcul Herăstrău au căzut din cauza viscolului appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews, am consemnat știrea