ANAF a sancționat Transilvania Broker (TBK), singurul intermediar din asigurări listat din România, pentru că a încălcat prevederile legii 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, relevă un document oficial emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice(DGRFP) Cluj-Napoca. Mai precis, arată documentul emis la solicitarea Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR), TBK a încălcat prevederile articolului 4, coroborate cu cele ale articolului 5 litera b din amintititul act normativ.
Legea 158/2008, art 4 : Publicitatea înşelătoare este interzisă
Legea 158/2008, art 5, lit.b: Pentru a determina dacă publicitatea este înşelătoare trebuie să se ia în considerare toate aspectele acesteia, în special orice informaţie conţinută de aceasta cu privire la…preţul sau modul de calcul al preţului şi condiţiile în care se distribuie bunurile ori se prestează serviciile
Așa cum scria Economica în exclusivitate la vremea respectivă, Transilvania Broker a trimis scrisori către mai mulți agenți colaboratori ai brokerilor concurenți, prezentând o ofertă ” de nerefuzat”. Printre altele, TBK arată că oferă ” cel mai mare comision mediu din piață”, această sintagmă fiind cauza sancțiunii primite de la Fisc, în condițiile în care TBK nu a putut să demonstreze afirmația, folosind surse independente și credibile.
AICI toate detaliile despre acțiunea TBK, care a dat foc întregii piețe a brokerajului în asigurări. TBK a fost acuzată pe față de concurență că a încercat să le fure oamenii cu oferte mincinoase
AICI răspunsul TBK de la acea vreme, în care susține că nimic din ceea ce a făcut nu era nou pe piață și că acțiunile sale nu au încălcat regulile concurenței ci, dimpotrivă, au stimulat
Reamintim că la acea vreme, acțiunea TBK a iritat puternic concurența din domeniu, și nu doar membrii PRBAR ci chiar și pe unii dintre cei ai UNSICAR, asociație profesională din care și Transilvania face parte. În final, cu o prudență pe care unii au considerat-o exagerată, convinsă de avocații propriii și de cei ai TBK, conducerea UNSICAR a decis să nu ia nicio măsură în legătură cu acțiunile brokerului. În acest context, mai mulți intermediari nemulțumiți de acțiunile Transilvania au ales să părăsească UNSICAR, după cum tot Economica a arătat la vremea respectivă.
Transilvania Broker: Nu s-a constatat că nu am fi avut dreptul să facem o astfel de campanie, nici că cele afirmate nu sunt adevărate. S-a constatat doar că ar fi fost corect să avem datele dintr-o sursă independentă
Contactați de Economica, reprezentanții Transilvania Broker au explicat că nu au primit nicio amendă, fiind sancționați doar cu avertisement. Într-un răspuns pe care îl redăm integral mai jos, președintele CA al TBK, Dan Niculae, susține, pe scurt că este mai degrabă vorba despre chestiuni de nuanță.
„1. Au fost solicitate de către MF documente legate de o campanie de recrutare pe care am derulat-o
2. După analiza documentelor NU s-a constatat ca in ceea ce ne privește NU AM FI AVUT DREPTUL sa facem o astfel de campanie
3. Nu s-a constatat faptul ca cele afirmate de către noi NU SUNT ADEVĂRATE ci ca ar fi foat CORECT sa avem datele dintr-o sursa independenta
4 Cu alte cuvinte ar fi trebuit ca datele prezentate de către noi referitor la “cel mai mare comision mediu” sa fi rezultat in urma unei analize/cercetări făcută de o entitate independenta
5. Pentru acest motiv nici NU AM FOST AMENDAȚI CONTRAVENȚIONAL ci doar am fost AVERTIZAȚI cu privire la acest aspect referitor la informații și date folosite in astfel de campanii.”