Economice

Amenzi de la 5.000 de lei la 7.000 de lei pentru spitalele publice care încalcă regulile în vigoare privind programul de vizite şi informarea aparţinătorilor pacientului despre starea sa de sănătate

La 8 decembrie 2022 a intrat în vigoare Ordinul MS nr. 3.670/2022 prin care Ministerul Sănătăţii stabileşte reguli noi privind programul de vizite în spitalele publice şi informarea aparţinătorilor despre starea de sănătate a pacienţilor internaţi. Actul normativ stabileşte doar regulile pe care trebuie să le respecte aparţinătorii pacienţilor şi conducerea spitatelor, însă nu prevede sancţiuni pentru cei care încalcă dispoziţiile sale.

În acest context, guvernul a elaborat un proiect de Hotărâre prin care actualizează legislaţia cu amenzi pentru cei care încalcă dispoziţiile Ordinului MS MS 3670/2022 amintit mai sus.

Întâi, regulile privind programul de vizite în spital, instituite prin Ordinul MS 3670/2022

Pe de o parte, Ordinul MS 3670/2022, consultat de Economica.net, spune că programul de acces al vizitatorilor pacienților internaţi în spitalele publice e decis de conducerea unităţii sanitare şi are o durată de minimum 4 ore, cuprinse în intervalul orar 10:00 – 20:00, de luni până vineri.
În zilele de sâmbătă și duminică, durata programului de vizite trebuie să fie cel puţin 6 ore, la alegerea conducerii spitalului, cuprinse în intervalul orar 9:00 – 20:00.

  • Sunt exceptaţi de la această regulă bolnavii în stare terminală, care nu sunt internaţi la ATI, şi care pot fi vizitaţi zilnic, oricând.

Durata vizitei este limitată la 30 de minute, cu excepția secțiilor/compartimentelor ATI.

În cazul unor evenimente epidemiologice deosebite, în secțiile/compartimentele fără risc, durata vizitei poate fi limitată la 15 minute, iar în secțiile/compartimentele în care se află internate persoane aflate la risc pentru dezvoltarea unor forme severe de boală programul de vizită poate fi suspendat, prevede Ordinul MS 3670/2022, consultat de Economica.net.

Nu este permis accesul vizitatorilor:

  • care prezintă semne clinice de infecții acute;
  • aflați în stare de ebrietate sau aflați sub influența unor substanțe halucinogene.

Vizitatorii au următoarele obligații:

  • să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției. Echipamentul de protecție va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară.
  • să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor, potrivit Ordinului MS 3670/2022, consultat de Economica.net.

Ce se schimbă

Amenzi pentru cei care sfidează regulile amintite de Economica.net mai sus

Guvernul propune amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei pentru persoanele fizice, respectiv amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice (spitalele publice) care:

  • încalcă legislaţia privind programul de vizite al pacienţilor internaţi în spitalele publice;
  • încalcă legislaţia referitoare la afişarea programului de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil şi accesibil vizitatorilor, precum şi pe site-ul spitalului public;
  • amenda pentru spitalele publice care nu asigură pentru vizitatori, în mod gratuit, echipamentul de protecţie adaptat în funcţie de gradul de risc al secţiei.
  • amendă pentru spitalele publice care încalcă legislaţia privind suspendarea programului de vizită în situaţii de risc epidemiologic, reiese din proiectul de HG analizat de Economica.net.

Spitalele publice au noi obligaţii faţă de aparţinătorii pacienţilor

Revenim la regulile oficializate prin Ordinul MS 3670/2022 potrivit cărora la internare, spitalul alocă fiecărui pacient un cod unic care va fi transmis aparținătorilor săi. Reprezentanţii spitalului vor comunica aparţinătorilor informaţii despre starea de sănătate a pacientului numai după confirmarea codului unic.
Începând cu 9 ianuarie 2023, spitalele publice au obligația să implementeze un sistem de informare a aparținătorilor pacienților care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului să fie comunicate aparținătorilor, telefonic/prin sms, la cerere, următoarele informații: secția unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant și numărul de telefon apelabil pentru informații despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului, prevede Ordinul nr. 3670/2022, consultat de Economica.net.

Dacă programul de vizită este suspendat sau dacă starea de sănătate a pacientului nu permite vizitarea, secțiile au obligația să informeze telefonic zilnic aparținătorii despre starea și evoluția pacientului, prin medicul curant/medicul de gardă/ personalul desemnat, spune Ordinul nr. 3670/2022.

Pentru pacienții internați pe oricare dintre secțiile/compartimentele unității sanitare, la solicitare, cu respectarea drepturilor pacientului, aparținătorii pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul șef/coordonator de secție/compartiment, aprobat de directorul medical și afișat la loc vizibil la intrarea în unitatea sanitară, mai prevede Ordinul nr. 3670/2022.

În cazul pacienților internați care au grad redus de mobilitate din cauza patologiei cu care sunt diagnosticaţi, pe oricare dintre secțiile din unitatea sanitară, cu excepția secțiilor/compartimentelor ATI, accesul unui însoțitor poate fi permanent, cu respectarea măsurilor interne de prevenire a transmiterii infecțiilor și cu acordul șefului de secție, spune Ordinul nr. 3670/2022.

Încalcărea oricărei reguli dintre cele enumerate mai sus va fi pasibilă de amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei pentru persoanele fizice, respectiv amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru spitalele publice, reiese din proiectul de HG consultat de Economica.net.

Nuanţat, guvernul a elaborat un proiect de Hotărâre prin care îşi propune să actualizeze HG nr. 857/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu articolele 34^1 şi 34^2.

Articolul 34^1 Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei pentru persoanele fizice, respectiv cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice:

a) nerespectarea legislaţiei în vigoare privind obligaţia unităţilor sanitare publice de a elabora proceduri şi de a implementa un sistem de informare a aparţinătorilor pacienţilor care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului să fie comunicate aparţinătorilor, telefonic, prin sms, la cerere, următoarele informaţii: secţia/ compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant şi numărul de telefon apelabil pentru informaţii despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului;

b) nerespectarea de către secţiile/ compartimentele unității sanitare publice a obligaţiei informării telefonice, zilnic a aparţinătorilor, prin medicul curant/medicul de gardă/ personalul desemnat, despre starea şi evoluţia pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului, în situaţia în care programul de vizită este suspendat, conform prevederilor legislației în vigoare, ori în situaţia în care starea de sănătate a pacientului nu permite vizitarea.

c) nerespectarea  legislaţiei în vigoare privind afişarea, la loc vizibil, la intrarea în unitatea sanitară publică a programului zilnic de lucru al medicilor curanţi, stabilit de medicul şef/coordonator de secţie/compartiment, aprobat de directorul medical, în vederea solicitării aparținătorilor pacienţilor internaţi pe oricare dintre secţiile/compartimentele unităţii sanitare de a discuta cu medical curant, în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza programului stabilit și aprobat.
d) nerespectarea legislaţiei în vigoare privind programul de vizite al  pacienţilor internaţi în unităţile sanitare publice de către aparţinători;
e) nerespectarea legislaţiei în vigoare privind afişarea programului de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil şi accesibil vizitatorilor, precum şi pe site-ul unităţii sanitare publice;
f) neasigurarea pentru vizitatori, în mod gratuit de către unitatea sanitară, a echipamentului de protecţie adaptat în funcţie de gradul de risc al secţiei”.
g) nerespectarea legislaţiei în vigoare privind accesul permanent a unui însoţitor pentru pacienţii internati care au grad redus de mobilitate din cauza patologiei prezentate, cu respectarea măsurilor interne de prevenire a transmiterii infecţiilor şi cu acordul şefului de secţie/ coordonatorului de compartiment.
h) nerespectarea legislaţiei în vigoare privind suspendarea programului de vizită la nivelul unităţii sanitare publice în situaţiile de risc epidemiologic, conform proiectului de HG analizat de Economica.net.

Articolul 34^2
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5000 lei managerii unităţilor sanitare publice pentru nerespectarea obligației de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării accesului pacienţilor în unităţile sanitare publice, precum şi a accesului acestora la serviciile medicale, fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, se arată în proiectul de Hotărâre de Guvern, analizat de Economica.net.

Share this:

(Visited 16 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code