Flux Stiri

49 de milioane de francezi sunt chemați la urne. Cum arată sondajele la ora actuală

  • Francezii sunt aşteptaţi la urne de la ora locală 08:00 până la ora 18:00 sau 20:00.
  • Extrema dreaptă se pregătește să ajungă la putere pt. prima dată după al Doilea Război Mondial.
  • Extrema stangă cheamă la „revoluție” în caz de victorie a Marinei Le Pen.

Aproape 49,5 milioane de alegători înscriși sunt chemați la vot pentru primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franța, pe fondul unei spectaculoase creșteri a extremei drepte. Prezența la vot se anunță record pentru acest tip de scrutin: peste 67%.

Cum decurge votul?

Participarea la vot la ora 12:00 a fost anunțată în urma cu câteva minute. Până la închiderea urnelor, la ora 18 respectiv 20 în marile orașe, se așteaptă un record dacă ne uitam la numărul de procuri de exemplu, care depășesc 2,2 milioane, sau la votul francezilor din străinătate, peste 250.000.

Câteva incidente au fost deja semnalate, aseară, în Noua Caledonie, dar și la Nisa în această dimineață unde, într-un birou de vot, a avut loc o altercație chiar cu un membru al comisiei. Primarul Lyonului unde tensiunile între extrema dreapta și extrema stângă mocnesc de câteva zile a anunță aseară că va baricada orașul.

Sondajele arata că în turul doi se vor califica în mare parte extremele iar partidul lui Macron va fi marele pierzător.

Cum s-a ajuns aici?

Extrema stangă creste constant în ultimii 20 de ani însă mai mult de jumătate dintre cei care votează spun că este un vot sancțiune împotrivă lui Macron dar și a partidelor tradiționale care guvernează de 80 de ani. RN este singurul care nu a guvernat niciodată până acum, alegătorii spun „pe ei nu i-am încercat încă”.

Stânga se plasează pe locul doi în sondaje deoarece a reușit să se regrupeze extrem de repede după anunțarea dizolvării Adunării Naționale. Găsim în acest bloc, al Frontului Popular, socialiști, nesupuși, comuniști, verzi, anticapitaliști. Dacă adunăm voturile acestor partide la alegerile precedente, nu se înregistrează în progres. Însă modul de scrutin în două tururi face ca cei care se plasează pe locul 3 să rămână pe marginea drumului.

Totuși, se pare ca vor fi și mulți parlamentari care vor fi aleși încă din primul tur și de asemenea, se anunță foarte multe triunghiulare, adică circumscripții în care se vor califica 3 candidați, și acesta este motivul pentru care e atât de greu să transformi procentele din sondaje în proiecții privind locurile în Parlament.

Primele rezultate vor fi anunțate la ora 20:00, ora Parisului.

The post 49 de milioane de francezi sunt chemați la urne. Cum arată sondajele la ora actuală appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.

Share this:

(Visited 12 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *