Economice

30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutrivia, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale

„De fiecare dată când cineva ne întreabă de unde a pornit totul, o spunem la fel peste tot și cu mare mândrie: dintr-un darac și-o moară, ca o mică afacere de familie! Dintotdeauna Ghiorghi Safir, tatăl nostru, al meu și al fratelui meu Iulian, a fost pasionat de munca de la țară, de pământ și animale. Dar cel mai important este că această afacere a pornit cu un gând: să producem tot timpul ca pentru cei care vin după noi, ca pentru copiii noştri, să avem tot timpul încredere în ce facem şi ce vindem”, spune George Safir,managerul  grupului de firme Safir. Menţionăm că, „darac”, conform DEX este o „unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport”.

Primii pași spre industria cărnii, domeniul în care activează acum grupul de firme, au fost făcuţi prin achiziţia fermelor din Miclești și Roșiești, în 1994, respectiv 1998, ferme care au dat nume primului brand de carne de pasăre, Deliciosul de Vaslui. În anul 2000 a fost achiziţionat şi modernizat abatorul din Vaslui, iar în 2010 a fost dezvoltată de la zero Fabrica de făinuri proteice – complet automatizată, prima de acest fel din România care are și scop comercial. În 2012, a fost lansat un nou brand, nu de carne, ci de furaje pentru animale, Nutriva. „Este fabrica noastră de nutrețuri combinate care asigură în primul rând hrana păsărilor noastre și desfăşoară activităţi comerciale şi cu alte categorii de parteneri”, spune Safir.

Primii pui crescuţi după standarde olandeze: acces la aer şi lumină naturală şi hrănirea din mână a puilor zilnic. Rezultat?  Trei branduri noi: Fomică?, Pui la ghiozdan şi Pui pe jar

Anul 2016 este marcat de achiziţia altor două ferme, Leorda și Cucorăni, ambele situate în judeţul Botoşani. „Am investit în modernizarea şi transformarea esenţială a fermei de la Cucorăni pntru a putea creşte puii noştri cu creştere lentă conform standardului olandez Beter Leven 1* care impune condiţii speciale de bunăstare: acces la aer şi la lumină naturală, padocuri exterioare, hrănirea din mână a puilor zilnic. Chiar dacă pare greu de crezut, puii sunt hrăniţi astfel, iar auditurile foarte riguroase ale partenerilor noştri olandezi ne confirmă de fiecare dată standardul ridicat de creştere al acestora. Respectarea acestor condiţii stricte de bunăstare superioară ne-au asigurat o piaţă de desfacere importantă, dar care impune menţinerea permanentă a standardelor ridicate impuse.

În zilele noastre, intenția de a produce ca pentru copiii noştri ne-a condus acum patru ani spre construcţia unei fabrici de preparate, utilizând 100% carne de pui şi condimente naturale. Fomică? a fost denumit acest brand curat (garantat), care are două linii de produse reunite sub sloganurile Pui la ghiozdan (gata preparate) şi Pui pe jar (semipreparate).

Pandemia ne-a creat premizele de a ne redescoperi şi a ne mobiliza. În 2020, am deschis prima Rotiserie cu gust adevărat de pui din Vaslui, chiar la poarta fabricii noastre. Aici servim meniuri calde și proaspete din carne de pui, garnituri delicioase și băuturi răcoritoare. Dacă e să tragem linie, pot să spun că am crescut treptat având ca motoare de dezvoltare necesităţile businessurilor existente, sugestiile şi solicitările din piaţă.”, spune George Safir.

Cele patru crize, financiare şi pandemice, din istoria grupului şi soluţii de relansare

„În calitate de producători români, vă putem confirma că traseul în business în România nu e unul plictisitor; ne-a obligat să reacţionăm la tot felul de provocări și situații care până la urmă ne-au mobilizat să căutăm variante şi soluţii adecvate”, îşi continuă omul de afaceri povestea.

„Au trecut peste noi perioade inedite prin tipologia lor şi cărora a trebuit să le creăm un standard; a fost greu în anii ’90 cu inflația, ne-am temut în 2008 când a venit criza financiară și ne-a şocat în 2020 contextul pandemic. Cea mai recentă, şi care ne afectează pe toţi, actuala criză sanitară, ne-a determinat să închidem şi activitatea în abator pentru două săptămâni, o iniţiativă pe care am avut-o şi, care, deşi ne-a impactat major businessul pe toate liniile, ne-a repus oamenii pe linie mai uşor.

Am avut şi destule situaţii interne care ne-au oprit activităţile şi ne-au obligat să ne regrupăm şi să reprioritizăm (cum a fost incendiul de la ferma Rosiesti de acum 3 ani). Am trecut cu bine peste aceasta și cred că ne-a salvat faptul că activăm într-o industrie importantă. Noi hrănim oameni. Noi punem pe raft, în coș, pe masă. Noi dezvoltăm şi alte industrii.

Ne lipseşte şi ne-ar trebui mai multă susţinere din partea decidenţilor, dar şi o mai mare coeziune la nivel de ramură. Împreună am putea face mai multe lucruri şi am creşte mai sustenabil şi corect iar vremurile grele nu ar mai fi atât de grele”,concluzionează omul de afaceri.

Un grup de firme care după un uşor recul în pandemie, încheie anul 2021 cu o cifră de afaceri de 55 de milioane de euro şi previzionează o creştere de 10% a business-ului în 2022

„Anul 2020 a venit ca o importantă lecţie de business  pentru noi: ne-a obligat să gândim şi să acţionăm diferit, ne-a pus în faţa unor evenimente inedite, ne-a provocat şi ne-a marcat, atât pe linie de business cât şi ca oameni”, îşi aminteşte George Safir. Deşi un an dificil, marcat de pandemie, schimbări majore pe pieţele pe care activează (Horeca, export, distribuţie) şi lipsă de predictibilitate la nivelul comportamentului consumatorilor, anul 2020 a adus doar o ajustare modestă (sub 10%) în volumul de business consolidat la nivel de Grup.

După şocul iniţial, printr-un plan de acţiuni concrete, orientat spre managementul riscurilor, prudenţă şi anticipare, implementat rapid şi energic, cei trei au reuşit să realizeze, în 2020, o cifră de afaceri consolidată la nivel de Grup de 37 milioane Euro. „Am reuşit să ne păstrăm echilibrul cu eforturi considerabile pe toate liniile de business şi beneficiind de o echipă stabilă şi dedicată”, explică Safir.

În 2021 a fost continuată politica de dezvoltare echilibrată şi grupul de firme anticipează o creştere semnificativă la nivel de business, de până la 55 milioane Euro, cifră de afaceri consolidată pe Grup şi o îmbunătăţire substanţială a indicatorilor de profitabilitate, afectaţi de anul pandemic anterior.

„Pentru 2022 previzionăm o creştere de minim 10% a volumului de business la nivel de Grup. Suntem realişti şi conştienţi că va fi un an dificil, mai ales din perspectiva profitabilităţii aflată sub presiunea creşterii generalizate a costurilor: inflaţie, utilităţi, salarii, etc. Dar suntem prudent optimişti şi privim cu încredere la oportunităţile pe care ni le aduce noul an şi pe care ni le vom crea pentru a ne dezvolta”, arată omul de afaceri.

Relația companiei cu băncile se bazează pe un parteneriat pe termen lung. Antreprenorii recunosc că, în contextul pandemiei, băncile au fost puțin mai rezervate la început dar, pe măsură ce lucrurile s-au mai clarificat și așezat, disponibilitatea acestora a revenit.

 

Cine este George Safir

De profesie economist, face parte din a treia generaţie de antreprenori ai familiei Safir. Familist convins, tatăl a doi copii (Tudor şi Eva), posesor al unei maşini din 2007 şi al unui Jaguar de colecţie din 1976. Un om structurat şi disciplinat, pasionat de muzică şi filme.

„La o retrospectivă a celor 30 de ani realizăm că nu am fi ajuns aici dacă nu aveam eșecuri. Pare contradictoriu, dar ele ne-au făcut și mai ambițioși, puternici, cu chef de muncă şi de viață. Iar de-ar fi să enumerăm cele mai importante realizări, nu am ști cu ce să începem: fermele, fabricile, brandurile, magazinele și tot așa.

Sunt mulţumit de performanța noastră, în ciuda evoluţiei României. Totuşi, nu îmi pierd speranţa, sunt de fel un optimisto-realist”, se autocaracterizează George Safir.

 

The post 30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutrivia, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale appeared first on Economica.net.

Share this:

(Visited 15 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *