Economice

Parlamentul rus dezbate la 29 septembrie alipirea la Rusia a provinciilor, Doneţk, Zaporojie, Lugansk şi Herson din Ucraina

Informaţia a fost ulterior confirmată şi de agenţia Interfax, în timp ce agenţia RIA Novosti, citând de asemenea o sursă neprecizată, relatează că, în ziua următoare, pe 30 septembrie, preşedintele Vladimir Putin ar urma să se adreseze celor două camere ale parlamentului de la Moscova reunite într-o sesiune extraordinară. În urma lansării invaziei asupra Ucrainei […]

Economice

Liderii G7 condamnă organizarea de către Rusia a unor false referendumuri în Ucraina, pe care nu le vor recunoaște niciodată

„Nu vom recunoaşte niciodată aceste referendumuri care par să fie un pas către o anexare rusească”, nici „o pretinsă anexare dacă are loc”, au afirmat ei într-un comunicat difuzat de Germania, care asigură preşedinţia grupului în acest an. G7 susţine în comunicat că referendumurile „nu au efect legal sau legitimitate, după cum au demonstrat-o metodele […]

Economice

Putin susține că nu Rusia este vinovată de criza energetică din UE și arată spre Ucraina, sancțiuni și „agenda verde”

Vorbind la un summit al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO) în Uzbekistan, Putin a învinuit şi ceea ce el a numit „agenda verde” pentru criza energetică şi a insistat că Rusia îşi va îndeplini obligaţiile energetice. Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Bulgaria şi Polonia după ce ele au refuzat să plătească […]

Economice

Ucraina declară că a preluat controlul asupra a peste 300 de localităţi în regiunea Harkov

‘Din 6 septembrie au fost eliberaţi 3.800 kilometri pătraţi, peste 300 de localităţi. Peste 150.000 de concetăţeni ai noştri au fost eliberaţi de sub ocupanţi, care îi ţineau ca ostatici’, a spus ea în declaraţii televizate, scrie Agerpres. Viceministrul a adăugat că obiectivul forţelor ucrainene este continuarea contraofensivei până la eliberarea completă a acestei regiuni […]

Economice

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg critică politica Germaniei de a nu face livrări mari de arme către Ucraina

Întrebat dacă aliaţii ar trebui să pună sub semnul întrebării mai curând obiectivele de creştere a capacităţii militare şi nu livrarea de echipamente suplimentare Ucrainei, Stoltenberg a subliniat că, în opinia sa, o înfrângere a Ucrainei este mai periculoasă decât scăderea ritmului de întărire a stocurilor de arme ale ţărilor NATO. „Asigurând că Rusia, preşedintele […]

Economice

Prețul cerealelor crește din nou, urmare a declarațiilor lui Putin în legătură cu coridorul de export din Ucraina. Unde a ajuns, de fapt, marfa ucraineană

Miercuri, la ora 10:00, ora Estului, contractele futures pentru grâul moale roșu de iarnă (SRW) încheiate  pentru decembrie pe CME, cea mai mare bursă pentru contracte futures din SUA, au urcat  cu 47 cenți pe bushel, fiind tranzacționate la 8,64 de dolari per bushel. Totodată, pe bursa europeană Euronext, contractele pentru grâul din decembrie au […]

Economice

Zelenski spune că Ucraina a preluat controlul în mai multe localităţi din regiunea Harkov

„Săptămâna aceasta avem veşti bune din regiunea Harkov”, a spus preşedintele Zelenski în discursul său video de seară difuzat pe reţelele de socializare. Fără a le numi, preşedintele a menţionat doar „localităţi în care steagul ucrainean a revenit”, scrie Agerpres. Observatorii au raportat în ultimele zile despre un presupus progres al forţelor ucrainene în regiunea […]

Economice

Ucraina: Bombardament asupra oraşului Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie

Bombardamentul survine la câteva ore după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a publicat raportul vizitei efectuate de echipa sa de experţi săptămâna trecută la centrale Zaporojie, document în care cere instituirea unei ”zone de securitate” pentru prevenirea unui accident la centrala ocupată din luna martie de trupele ruse şi care este operată de […]

Economice

Centrala nucleară Zaporojie din Ucraina a fost deconectată din nou de la rețea

Ultima linie încă funcţională „a fost avariată”, a explicat AIEA, reamintind că celelalte trei „au fost pierdute anterior în timpul conflictului”. Incidentul a survenit „după noi bombardamente în zonă”, conform informaţiilor furnizate de autorităţile ucrainene acestei agenţii a ONU. Centrala continuă totuşi să funcţioneze „datorită unei linii de rezervă”, precizează AIEA. La 25 august, centrala, […]