Comisia şi-a menţinut vechea sa poziţie potrivit căreia TBI-urile între statele membre ale UE constituie un sistem de tratate paralele care se suprapun şi intră în conflict cu dreptul Uniunii, împiedicând astfel aplicarea deplină a acestuia. În urma hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Achmea, toate statele membre s-au angajat în 2019 […]
Etichetă: state
17 state NATO, printre care și România, au convenit să înființeze un fond de cel puțin un miliard de dolari pentru dezvoltarea de tehnologii de apărare
În valoare de cel puţin un miliard de euro, Fondul pentru inovaţie va fi investit în tehnologii cu utilizare dublă care au o aplicare potenţială pentru apărare şi securitate. „Împreună ne vom ţine oamenii în siguranţă într-o lume în rapidă schimbare”, a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg după o reuniune ministerială de două […]
Klaus Iohannis, apel la vaccinare: „Altă soluţie nu e pentru a scăpa de pandemie. Unele state au rata de vaccinare 80-90%”
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut un nou apel la vaccinare, vineri, de la Bruxelles, acolo unde este la Consiliul European. „Combaterea pandemia este din nou foarte importanța pentru noi, acasă situaţia este foarte complicată, spitalele la noi s…
136 de state au ajuns la un acord privind impunerea unui impozit minim pe profit la nivel global
Nu s-au alăturat încă acordului patru ţări: Kenya, Nigeria, Pakistan şi Sri Lanka, a informat OECD. Conform Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), care a condus negocierile, stabilirea unui impozit minim de 15% ar genera venituri suplimentare anuale de 150 de miliarde de euro (175 de miliarde de dolari). În iulie, miniştrii de Finanţe […]
