Știri Flash

Alte 4 milioane de lei pentru mai multe spitale din Cluj care luptă împotriva COVID-ului

Președintele Consiliului Județean Cluj a inițiat un proiect de hotărâre care urmează să fie dezbătut în următoarea ședință ordinare a forului administrativ județean și care vizează rectificarea bugetului prin alocarea de noi fonduri suplimentare, pen…

Știri Flash

Valul 4 a crescut de peste 6 ori consumul de medicamente anti-COVID în spitale. Câte mai sunt pe stoc

Ministerul Sănătății a anunțat situația stocurilor de medicamente pentru tratarea COVID-19 și a precizat că în ultimele 2 luni consumul de medicamente pentru tratarea pacienţilor infectaţi a crescut de cel puţin 6 ori.

Știri Flash

Protest anti vaccinist la Cluj, când în spitale se moare pe capete: Stop Certificatului Verde si a Vaccinării Obligatorii

Anti vacciniștii ies în stradă la Cluj, sâmbătă, de la 16:30.Adunarea publica de la orele 16.30 este ”organizată de CETĂŢENI CIVICI din grupul „Ne aparam drepturile Cluj” coordonat de Ioana Coman”, iar întâlnirea va fi la ”Monumentul Memorandiştilor di…

Economice

Situație dramatică la Timișoara în prag de iarnă. 50.000 de gospodării, școli și spitale riscă să rămână fără agent termic

Aceasta înseamnă, spune edilul într-un comunicat remis presei, că distribuţia agentului termic în circa 50.000 de gospodării din municipiu, şcoli şi spitale riscă să fie oprită. În această situaţie s-a ajuns deşi, în acest an, Primăria Municipiului Timişoara a transferat Colterm, din bugetul local, 132.000.000 de lei, dar datoriile istorice, cărora li s-au suprapus penalităţile […]

Știri Flash

Mii de flacoane de Remdesivir, distribuite în aproape 100 de spitale din România

Ministerul Sănătății anunță că mii de flacoane de Remdesivir au fost distribuite în aproape 100 de spitale din România. Medicamentul este folosit în tratamentul pacienților infectați cu SARS-CoV-2 cu forme medii de boală.Ministerul Sănătății anunță că …

Știri Flash

Mii de flacoane de Remdesivir, distribuite în aproape 100 de spitale din România

Ministerul Sănătății anunță că mii de flacoane de Remdesivir au fost distribuite în aproape 100 de spitale din România. Medicamentul este folosit în tratamentul pacienților infectați cu SARS-CoV-2 cu forme medii de boală.Ministerul Sănătății anunță că …