Flux Stiri

PNL: „Nu mai vrem să fim brelocul PSD”. Ciucu îl acuză pe Nicușor Dan că se coordonează cu social-democrații

Ciprian Ciucu spune că partidul său încearcă să iasă din logica în care a funcționat în trecut, când a urmat fără rezerve deciziile venite din zona prezidențială. „Noi, Partidul Național Liberal, ne-am pierdut sufletul fiind partidul prezidențial. Am stat drepți la oricine venea de la Cotroceni. Am luat niște decizii destul de proaste, deși era […]

Economice

Social-democraţii suedezi vor decide până pe 24 mai dacă susțin integrarea în NATO

”Avem în prezent în interiorul partidului nostru un dialog privind politica de securitate (…) Acest dialog ar urma să se încheie până pe 12 mai şi apoi vom începe procesul nostru de luare a deciziei”, a transmis într-o declaraţie scrisă secretarul general al formaţiunii, Tobias Baudin. Hotărârea definitivă va fi luată la următoarea reuniune a […]

Știri Flash

PSD a votat, în unanimitate, că primul premier va fi de la PNL. Social-democrații vor avea 9 ministere și secretarul general al guvernului

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat a votat ca PNL să deţină funcţia de premier la prima rotaţie în cadrul Guvernului Guvernului PSD, PNL, UDMR, a anunţat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, Radu Oprea.

Știri Flash

Tatonări între PSD și PNL. Liberalii nu cedează funcția de premier / Social-democrații vor ministerele importante

Ziua de joi aduce o serie de discuții și negocieri importante între cei de la PSD și PNL pentru formarea guvernului. Liderii iberali ar fi discutat și cu președintele Iohannis.

Știri Flash

Dan Barna: „Moțiunea de cenzură a PSD are șanse să treacă, dacă social-democrații o și votează” / „Amenințările lui Cîțu sunt ridicole”

Liderul USR PLUS susține că moţiunea de cenzură a PSD are şanse foarte mari să treacă, dacă social-democraţii chiar își doresc acest lucru și o votează.