Aproape 3.500 de persoane au fost marți să se vaccineze împotriva COVID, dintre care peste 1.000 cu prima doză.
Etichetă: și-au
4 școli clujene și-au deschis porțile începând cu weekendul trecut
Proiectul „Fugi în curtea școlii” revine în școlile din municipiul nostru cu activități sportive și jocuri pentru copii.
Numărul clujenilor care și-au achitat impozitele online a crescut cu 61% față de aceeași perioadă a anului trecut
Joi, 30 septembrie 2021, este termenul scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente celui de-al doilea semestru din anul fiscal 2021.
Cluj-Napoca: ”Cornute” inconștiente și-au lăsat trotinetele în mijlocul drumului
Trotinetele abandonate peste tot în Cluj-Napoca riscă să devină un pericol pentru circulație. ”Din ce în ce mai des din nefericire avem parte de astfel de situații pe întreaga rază a municipiului, din nefericire am avut parte și de accidente…
Miniștrii USR PLUS și-au depus demisiile la Guvern
Miniștrii USR PLUS și-au depus demisiile din Guvernul Cîțu.
Miniștrii USR PLUS și-au dat demisia din Guvern. Barna: „Așa nu se mai poate!”
Dan Barna și miniștrii USR PLUS au anunțat, luni seara, că demisionează din Guvern. „Am decis că nu putem merge mai deprate cu un premier care nu are un minim respect pentru adevăr”, a spus Dan Barna.
