Economice

Distribuitorii nu găsesc energie electrică pentru consumul rețelelor nici la prețuri de 500 de euro/MWh

Fiecare dintre cele trei companii de distribuție ale grupului Enel din România, E-Distribuție Banat, E-Distribuție Dobrogea și E-Distribuție Muntenia, a lansat în 16 august, pe una dintre piețele de contracte bilaterale găzduite de OPCOM, oferte de cumpărare de energie pentru acoperirea consumului propriu tehnologic al rețelelor. Primele două companii au dorit să cumpere energie bandă, […]

Economice

MIPE a semnat de la începutul lunii 15 contracte în valoare de 1,23 de miliarde lei pentru extinderea rețelelor de gaze

Astfel, peste 46.000 de gospodării, agenți economici și instituții publice din 29 de unități administrativ teritoriale aflate în județele Suceava, Hunedoara, Olt, Bihor, Sibiu, Călărași și Constanța vor beneficia de serviciul public de distribuție a gazelor naturale, iar rețeaua de transport și distribuție va fi extinsă cu aproximativ 1000 km. „Prin Programul Operațional Infrastructură Mare, […]

Economice

Nou blocaj în piața de energie. Distribuitorii și producătorii nu se înțeleg la prețul energiei pentru consumul rețelelor, nu se încheie contracte

Distribuție Energie Oltenia a lansat șase oferte de cumpărare de energie electrică cu livrare în a doua jumătate a acestui an, pe platfoma de tranzacționare PCCB-LE Flex pieței OCOM. La trei dintre ele a apărut, coinițiator, și una dintre distribuțiile grupului Enel. Companiile de distribuție s-au oferit să plătească cel mult 750 de lei/MWh, energie […]

Economice

Producătorii vor fi obligați să vândă energie la preț plafonat pentru consumul rețelelor de distribuție și transport. Achizițiile se vor face exclusiv de către Transelectrica – proiect

Toți producătorii de energie electrică dispecerizabili ar urma să vândă o parte din energia produsă, la preț reglementat, pentru acoperirea CPT al rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice. Achizițiile se vor face de către Transelectrica. Iată prevederea din draftul OUG în cauză, după care vom explica: “Art. 14 – (1) În perioada în […]

Economice

Distribuitorii de energie cer compensarea parțială de la stat a prețului energiei necesare pentru funcționarea rețelelor țării. Risc de incapacitate de plată

Reprezentanții companiilor de distribuție a energiei electrice au prezentat Guvernului o solicitare referitoare la compensarea parțială de către stat a costurilor, nerecunoscute în tarife, pe care le au cu achiziția de energie electrică necesară consumului propriu tehnologic (CPT) al rețelelor, potrivit unor surse apropiate situației. Propunerea a fost făcută în mai multe rânduri, și, potrivit […]

Știri Flash

100 mil. lei, bani europeni, pentru reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Cluj-Napoca

Compania de Apă „Someș” S.A. a publicat în S.E.A.P (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziționarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare de pe raza municipiului Cluj-Napoca.