Potrivit programului ministrului Alexandru Rogobete, acesta se va alfa în perioada 14-18 aprilie la Washington D.C., acolo unde va avea o serie de întâlniri cu reprezentanții Băncii Mondiale și a principalelor companii americane din domeniul sǎnǎtǎții. Miercuri, 15 aprilie, Rogobete se va întâlni cu reprezentanții companiei Eli Lilly, va participa la masa rotundă „Combaterea cancerului […]
Etichetă: reprezentanţii
MIPE: Stadiul reformelor şi investiţiilor din PNRR, analizat alături de reprezentanţii Comisiei Europene
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, reuniunea s-a desfăşurat în prezenţa directorului general al Recovery and Resilience Task Force din cadrul Comisiei Europene, Celine Gauer. În cadrul discuţiilor au fost analizate atât modul în care România a răspuns solicitărilor CE privind îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor aferente cererii de plată numărul 2 trimisă Comisiei Europene, […]
Certificat COVID la biserică? Ciucă, Rafila, Gheorghiță și Arafat, la discuții cu reprezentanții cultelor
Premierul Nicolae Ciucă participă, joi, la o întâlnire cu reprezentanţii cultelor religioase din România în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.
Cseke Attila, către reprezentanţii DSP: „Nu mă interesează cifre pe hârtie. Vreau să mergeţi să verificaţi în spitale astfel încât tot ce raportaţi să fie real”
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, le-a solicitat reprezentanţilor DSP-urilor ca, în perioada următoare, să pună în aplicare planurile de rezilienţă care au fost asumate la nivelul fiecărui judeţ.
