Antreprenor şi investitor de talie internaţională, libanezul Wallid Abboud care a fondat colosul pharmaceutic A&D Pharma, acum A&D Pharma – Dr Max, nu şi-a încheiat afacerile în România. După finalizarea tranzacţiei prin care numărul unu de pe piaţa distribuţiei de medicamente şi a reţelei de farmacii de atunci a fost cumpărat cu circa 350 de […]
Etichetă: pharma
Ce pot avea în comun antreprenorii din Horeca cu cei din domeniul Pharma?
HoReCa și Pharma sunt două domenii distincte, cu foarte puține lucruri în comun, absolut contextuale. Totuși, un lucru le aduce împreună. Iar acest lucru este… inoxul.
50 de ani de tradiție. Wörwag Pharma își continuă dezvoltarea
Anul 2021 a marcat pentru compania farmaceutică Wörwag Pharma o jumătate de secol de existență și tot atâția ani investiți în umanitate, apropiere și responsabilitate, valori tradiționale pe care compania s-a bazat încă de la înființare.
Mircea Badea o execută pe Dana Budeanu: ”Deci Big Pharma îți dă rău cu o mână, dar îți dă bine cu cealaltă mână?”
Mircea Badea a taxat-o pe Dana Budeanu, care atacă marile firme din industria farmaceutică, dar apoi laudă un medicament.”M-am uitat la Dana Budeanu să mai înțeleg și eu una alta, dar am văzut ceva ce nu am înțeles. Ea a scris așa: ”Are cineva o sursă …
