Știri Flash

Peste 300 mil. euro de la Banca Europeană de Investiții pentru Spitalul Regional din Cluj! Va avea heliport și 1.396 de locuri de parcare

Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro, pentru susținerea obiectivului de investiții Spitalul Regional de Urgență Cluj a fost semnat, joi, 11 noiembrie 2021.

Economice

Fondul din care e finanţat sistemul asigurărilor sociale de sănătate are deficit de 2,74 de miliarde de lei în primele nouă luni, cu peste 70% mai mare decât anul trecut

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) este gestionat de CNAS, iar veniturile sale sunt formate din contribuţiile sociale de asigurări de sănătate (CASS) plătite de salariaţi, dar şi de alte categorii de asiguraţi care achită CASS, din taxa clawback plătită de producătorii de medicamente şi, marginal, din subvenții. Din banii colectați la […]

Economice

Cum vor încasa pensiile cei peste 7,6 milioane de români cotizanți la pilonul II? Apare în sfârșit legea: Va trebui să ne adaptăm pe activul existent. E greu să născocim, să inventăm ceva nou!

” Am făcut un review (engl. revizuire) asupra modului cum se avizează plata pensiilor în alte țări. Se observă că avem anuitatea, plata programată pe cinci ani sau acea plată unică. Așa este în Europa și peste tot în lume unde funcționează sisteme ca cel din România. Ar mai fi și varianta să retragi până […]

Știri Flash

România va primi în luna noiembrie peste 4 milioane de doze de vaccin Pfizer

România urmează să primească, în această lună, alte peste 4 milioane de noi doze de vaccin de la compania BioNTech/Pfizer, a anunţat marți, 9 noiembrie, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte CNCAV.„Pentru perioada urmă…

Economice

EXCLUSIV Bulgarii simt miros de bani după falimentul City Insurance. O firmă de peste Dunăre, neasigurată de FGA, garantează pentru lucrări de stat unde City a lăsat găuri de miliarde și recrutează oameni de la fostul lider. Ce a descoperit ASF?

” Am avut o acțiune care a vizat anumiți intermediari care vând asigurări de garanții emise de asigurători în baza FOS (nr: Freedom of Service). Sunt 12 intermediari de dimensiuni medii și mari. Nu e nimic anormal în ceea ce fac, normele europene permițând această activitate, însă trebuie să ne asigurăm că își informează corect […]