Consiliul Județean Cluj a recepționat 52 de noi echipamente medicale de înaltă tehnologie, care au fost deja redirecționate către spitale.
Etichetă: peste
Echipamente medicale în valoare de peste 1,5 milioane lei, pentru patru spitale clujene
Consiliul Județean Cluj a recepționat 52 de noi echipamente medicale de înaltă tehnologie. Acestea au ajuns deja la trei dintre spitalele din subordine, respectiv Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, Spitalul de Urgență pentru Copii și Spital…
Când se deschide podul peste Arieș
Noi imagini cu stadiul actual al lucrărilor la podul peste Arieș, după montarea grinzilor și pe a doua jumătate (dinspre Alba Iulia), au fost publicate de deputatul USR Cluj, Viorel Băltărețu.
Vaccinare la chiuvetă în Bihor și Satu Mare. Peste 2.000 de certificate ar fi fost falsificate
Procurorii au făcut percheziții în județele Bihor și Satu Mare, într-un dosar privind un nou caz de vaccinare la chiuvetă, potrivit DNA.Polițiștii au descins la 13 adrese, inclusiv la o instituţie publică.”Procurorii din cadrul Direcție Naționale Antic…
Doar 163 de cazuri noi, la Cluj, din peste 2.000 de teste COVID efectuate
Din peste 2.100 de teste efectuate, în ultimele 24 de ore, doar 163 de persoane au fost depistate pozitiv cu COVID-19. De asemenea, alți 2 oameni au murit în urma infectării, la Cluj.Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel: Rata…
„Cetăţuia” a funcţionat ca şi cazarmă sau închisoare peste 200 de ani, până când în zonă a fost ridicat Hotelul „Belvedere”
1714-1723-1735: Fortăreaţa de pe Dealul Cetăţuii (Fellegvár) a fost ridicată la scurt timp după Pacea de la Satu Mare, semnată în 1711, care a pus capăt Războiului Curuţilor, consfiinţind intrarea Transilvaniei sub stăpânire
Peste 4.000 de cazuri noi de COVID și aproape 400 de decese raportate azi
În ultimele 24 de ore, în România au fost depistate peste 4.000 de persoane infectate cu noul coronavirus.
Grav accident la coborâre din Feleac! Mașină distrusă de un camion, care s-a urcat peste ea – FOTO
Un autoturism a fost lovit în plin, la corobâre de pe Dealul Feleacului, spre Turda, înainte de Lukoil, de un camion. Accidentul s-a produs luni, 15 noiembrie, în jurul orei 16.00.Impactul a fost violent, iar spatele autoturismului a fost făcut praf. Î…
În Plopilor, prețul a revenit la media din anul trecut/Florești, pentru a 4-a lună consecutiv prețuri peste 1.000 de euro/mp
Mijlocul toamnei 2021 a venit cu o scădere ușoară de prețuri de până la -0,9% la apartamentele de vânzare din Cluj.
Rata de infectare în Cluj, peste București/ Un județ a scăpat de valul 4
Clujul se află luni pe locul trei la nivel național la numărul cazurilor de COVID-19, depistate în ultimele 24 de ore.
