Grupul german Mercedes-Benz, care deţine compania Star Assembly din Sebeş, a început lucrările de construcţie la unei noi hale pentru asamblarea unităţilor de antrenare electrică. Investiția se ridică la circa 140 de milioane de euro. Inaugurarea șantierului a avut loc în cadrul unui eveniment la care au participat primul-ministru Nicolae Ciucă şi ministrul economiei Florin […]
Etichetă: mercedes-benz
Audi a vândut anul trecut 1,6 milioane de vehicule, mult sub rezultatele BMW și Mercedes-Benz
Cele trei mari companii producătoare de autoturisme premium din Europa – Audi, BMW și Mercedes-Benz – au ales să prezinte în aceeași zi rezultatele comerciale pentru 2022. Astfel,în timp ce marca BMW, parte a grupului cu același nume, a comercializat anul trecut la nivel mondial 2.100.692 de mașini, în scădere cu 5,1% față de 2021, […]
Daimler Truck a început producția celui de-al doilea camion electric, Mercedes-Benz eEconic
Camioanele electrice devin tot mai prezente în Europa, iar Daimler Truck, producătorul vehiculelor comerciale Mercedes-Benz, își dorește să fie în avangarda noului curent de pe piața mondială. În acest sens, compania germană a anunțat demararea asamblării celui de-al doilea vehicul 100% electric. După ce a lansat în 2021 modelul eActros, Daimler Truck începe în această […]
Mercedes-Benz a vândut la licitație cea mai scumpă mașină din lume – VIDEO
Casa de licitații Sotheby’s a tranzacționat la începutul lunii mai un vehicul care a devenit cel mai scump automobil vândut la licitație din întreaga lume. În cadrul unei licitații mai puțin obișnuite, la care au fost invitați să participe doar colecționari selectați cu grijă și posesori de mașini Mercedes-Benz extrem de scumpe. Selecția clienților a […]
O mașină electrică Mercedes-Benz a depășit 1.000 km de autonomie
Prototipul Mercedes Vision EQXX a parcurs distanța dintre sediul producătorului auto german și riviera franceză încheind călătoria cu 15% din energia din baterii încă intactă. Conform producătorului german, mașina a călătorit de la Sindelfingen, lângă Stuttgart, trecând prin Elveția și Italia, până în orașul mediteranean de coastă Cassis din Franța. Considerat „cel mai eficient și […]
