Știri Flash

Ce litere trebuie să fie trecute pe anvelopele de iarnă pentru a fi valabile. Dacă nu le aveți, amenda e MARE

Sezonul rece vine, ca în fiecare an, cu o serie de modificări, atât în ceea ce privește condițiile meteorologice, cât și a măsurilor pe care fiecare participant la trafic trebuie să și le ia pentru ca siguranța tuturor să nu fie pusă în pericol.Astfel,…

Știri Flash

Un tânăr care a înjurat în sala de judecată, la Gherla, condamnat la închisoare

Un tânăr a fost condamnat la două luni închisoare, pentru faptul că a înjurat în sala de judecată, potrivit clujust.ro.Potrivit rechizitoriului menționat de sursa citată, ”cu ocazia soluţionării în şedinţă publică a dosarului Judecătoriei Gherla, incul…

Știri Flash

Denis Alibec, reprimit la antrenamentele CFR Cluj: „Și-a asumat că a greșit și și-a cerut scuze”

După doar trei zile de la excluderea din lot, atacantul a revenit la ședințele de pregătire ale formației din Gruia.După ce a plecat de pe banca de rezerve la jocul împotriva Academicii Clinceni, iar Dan Petrescu a refuzat în două rânduri să îl primeas…

Știri Flash

Curtea de Apel Cluj a majorat pedeapsa unui bărbat de la 14 la 18 ani de închisoare după ce și-a ucis un coleg de celulă în bătaie

Curtea de Apel Cluj a majorat pedeapsa primită de un clujean de la 14 ani la 18 ani de închisoare pentru omor. Acesta și-ar fi ucis un coleg de celulă în bătaie.Iosif a fost condamnat la 14 ani de închisoare cu executare după ce l-a omorât în bătaie pe…

Știri Flash

Liderul mișcării anti-vaccinare din Italia se va vaccina, după ce a ajuns la ATI – VIDEO

Lorenzo Damiano, liderul mișcării anti-vaccin din Italia, a anunțat că se va vaccina, după ce a ajuns în stare gravă la spital. Liderul mișcării numită ”No Vax” în Italia a făcut o formă severă a bolii și a ajuns la spital, relatează ANSA.Damiano …

Știri Flash

Primul jucător care pleacă în iarnă de la CFR Cluj! A semnat deja cu FC Botoșani

Dan Petrescu a hotărât numele primului jucător care o va părăsi pe CFR Cluj, în această iarnă! Este vorba despre Sebastian Mailat, mijlocaș adus în 2017 la campioana României.Sebastian Mailat (23 de ani) a fost transferat de CFR Cluj, în toamna lui 201…

Știri Flash

Parcare de ”Cocalar de Bihor” la Cluj, pentru a vedea Târgul de Crăciun – FOTO

Un Rolls Royce a fost fotografiat parcat, jumătate pe trotuar, în fața Casei Universitarilor. Mașina de lux de mari dimensiuni încăpea cu greu într-o parcare de pe marginea drumului, așa că proprietarul a ”cocoțat-o” pe trotuar. Desigur, că în par…

Știri Flash

Prăpăd la Carrefour, în Gara Cluj! O angajată a fost rănită, după ce s-a bătut cu un ”nemascat” – FOTO

O nouă altercație s-a produs marți seara, în magazinul Carrefour, din Piața Gării, între o angajată de la securitate și un client.Din informațiile furnizate de martori rezultă că bărbatul s-a încăpățânat să nu poarte masca și s-a luat la bătaie cu o an…

Știri Flash

Pelerinaj cu mii de oameni la Peștera Sfântul Andrei, în plină pandemie COVID. ÎPS Teodosie a invitat credincioșii din toată țara

Pelerinaj, marți, la Peştera Sf. Andrei. Dacă anul trecut, la acest loc sfânt au putut veni doar localnici, acum este permis accesul tuturor credincioşilor. Desigur, cu respectarea regulilor de pandemie. De altfel, chiar Arhiepiscopul Tomisului i-a che…