„Ultimul punct critic pe DEx12 Centura Slatina. Se lucrează susținut la podurile feroviare de la Găneasa (min 12:45)”, spun reprezentanții API, care anticipează că deschiderea lotului dintre Piatra Olt și Valea Mare este posibilă luna viitoare. Ei adaugă că, în afară de această zonă de care depinde inaugurarea, mai sunt porțiuni care așteaptă doar asfaltul, […]
Etichetă: inaugurat
PRIMII BENEFICIARI AI PROGRAMULUI DE SUSŢINERE A ANTREPRENORILOR LOCALI „GO LOCAL” ŞI-AU INAUGURAT LOCAŢIILE ÎN PROIECTELE IULIUS. ÎNSCRIERILE CONTINUĂ
Compania IULIUS continuă programul Go Local, prin care sprijină business-urile locale, aflate la început de drum, să acceseze reţeaua sa de centre comerciale.
Un nou teren multifuncțional inaugurat în Florești. Are 500 mp și se poate juca baschet, fotbal sau volei
În plus, noul teren beneficiază de alei pietonale, aparate de fitness, bănci și coșuri de colectare selectivă a gunoiului.
În Baciu s-a inaugurat o capelă mortuară, de parcă e gata o centură: Marchează trecerea în secolul actual – VIDEO
Edilii continuă să surprindă cu fastul pe care îl pun în scenă la inaugurarea unor lucrări sau investiții normale. Dacă în comuna Mica, primarul a inaugurat un magazin alimentar cu preotul, în Baciu, satul Mera, toată suflarea administrativă a inaugura…
Cargus a inaugurat nouă depozite anul acesta, unul la Cluj
Unul dintre cele nouă depozite noi în care a investit firma de curierat în 2021 se află la Cluj.
Gazonul de pe Cluj Arena, inaugurat o dată cu meciul Universitatea Cluj și FC Brașov – FOTO
Gazonul de pe stadionul Cluj Arena, recent schimbat în totalitate, va fi inaugurat luni, 8 octombrie a.c., prin desfășurarea unui meci între Universitatea Cluj și FC Brașov, începând cu ora 17:30.Reamintim faptul că în anul 2011, prima partidă oficială…
După lotul 2 Sebeș-Turda și un tronson din Autostrada Transilvania VA FI INAUGURAT până la finele anului
Două dintre proiectele de autostrăzi din Transilvania aflate în execuție au intrat pe ultima sută de metri și se apropie cu pași rapizi de deschiderea circulației în următoarele săptămâni.
Muralul de pe Constanţa, inaugurat în prezenţa autorităţilor şi reprezentanţilor Franţei la Cluj
Proiectul comun „Apropiați. Spargem zidurile” reunește artiști din Nantes și din Cluj-Napoca.
UBB și-a inaugurat Laboratorul de Management Integrat al Deșeurilor
Studenții Facultății de Știința și Ingineria Mediului beneficiază, începând din acest an universitar, de Laboratorul de Management Integrat al Deșeurilor, primul laborator finanțat de companii private în cadrul facultății.