Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că spitalele au 10 zile la dispoziție să se hotărască dacă vor trata sau nu pacienți exclusiv COVID-19. De asemenea, acesta a precizat că este important să începem pregătirea pentru valul 5.„Din…
Etichetă: cseke
Examen de Rezidențiat cu peste 12.000 de candidați. Cseke: Există posibilitatea suplimentării numărului de locuri
Peste 12.000 de absolvenți s-au înscris la examenul de rezidențiat din acest an, dintre care peste 1.600 au susținut concursul la Cluj-Napoca.
Unii dintre pacienţii transferaţi în străinătate au murit. Cseke: „Chiar o spitalizare în partea occidentală a Europei nu a fost cheia vindecării”
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, afirmă că unii dintre pacienţii cu COVID transferați în străinătate au murit și că nu ar trebui să ne concentrăm pe medicamente, ci „ar trebui să vorbim numai şi numai de vaccinare, ca măsură de protecţie”….
Cseke Attila: Scopul certificatului verde este de a facilita libera circulaţie a persoanei și de combatere a pandemiei
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, spune că în comisiile de specialitate vor trebui găsite formule prin care certificatul verde să îşi atingă scopul principal, adică de a facilita libera circulaţie a persoanei, precum şi combaterea pandemiei….
Cseke Attila: Nu am ajuns în vârful valului, nici măcar pe platou
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, afirmă că România nu a ajuns încă în vârful valului 4 al pandemiei de COVID-19 şi că presiunea pe sistemul sanitar este „uriaşă”.
Cseke Attila: Este evident că numărul persoanelor infectate zilnic nu corespunde exact realității
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, marţi, că „este evident” că numărul de infectări cu noul coronavirus raportate zilnic „nu corespunde exact realităţii”.
Cseke Attila: Unele țări sunt cu vaccinarea la 80% și au ridicat restricțiile. Noi vrem o țară ca afară, dar nu facem nimic
Ministrul interimar al sănătății, Attila Cseke, a spune că situația epidemică în care se află România este o consecință a ratei de vaccinare scăzute și afirmă că „noi vrem o țară ca afară, dar la nivelul individului nu facem nimic pentru asta”….
Cseke Attila, despre obligativitatea certificatului verde în Sănătate: Este o măsură care se aplică pe perioada stării de alertă
Ministerul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, referitor la proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital pentru anumite categorii profesionale că este o măsură care se aplică în starea de alertă.
Ministrul Cseke Attila şi vicepremierul Kelemen Hunor s-au imunizat cu a treia doză de vaccin
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şi vicepremierul Kelemen Hunor s-au imunizat, marţi, la Spitalul Militar Central „Carol Davila”, cu cea de-a treia doză de vaccin anti-COVID-19.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Atilla, a anunțat câte paturi ATI se pregătesc pentru bolnavii de COVID-19, adulți și copii
De la o zi la altă numărul cazurilor de COVID-19 crește tot mai mult. Din păcate, crește și numărul persoanelor internate la Terapie Intensivă. În toată ţara mai sunt disponibile doar 19 paturi pentru adulţi. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Ati…
