Știri Flash

Cluj-Napoca: ”Cornute” inconștiente și-au lăsat trotinetele în mijlocul drumului

Trotinetele abandonate peste tot în Cluj-Napoca riscă să devină un pericol pentru circulație. ”Din ce în ce mai des din nefericire avem parte de  astfel de situații pe întreaga rază a municipiului, din nefericire am avut parte și de accidente…

Știri Flash

Cartea “Biserica din Mănăştur – bastion de spiritualitate românească” lansată duminică, la Cluj-Napoca

Duminică seara, 19 septembrie 2021, după slujba Sfintei Vecernii, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Mănăștur a avut loc lansarea cărții scriitorului Ioan Ciorca, “Biserica din Mănăştur – bastion de spiritualitate românească”….

Știri Flash

Cluj-Napoca e în scenariu galben, dar la Sala Polivalentă a fost petrecere cu „casa plină”

Deși Clujul se află în scenariul galben, de vineri, fiind depășit pragul de incidență de 2 la mia de locuitori, și existând restricții de participare la evenimente, la Sala Polivalentă a avut loc Discoteca ’80.