În postarea sa, Tudor Chirilă și-a exprimat dezamăgirea față de numirile făcute de Nicușor Dan la conducerea parchetelor și a criticat, în termeni duri, modul în care președintele a gestionat aceste decizii. Chirilă a atras atenția asupra faptului că, prin aceste acțiuni, șeful statului a ignorat avize negative, opiniile jurnaliștilor și recomandările profesioniștilor din justiție, […]
Etichetă: chirilă,
Oana Chirilă și Cristina Apostol au inițiat Herculane Project ca să la viață ansamblul istoric. „E nevoie de o viziune comună pentru dezvoltarea stațiunii”
În 2001, clădiri istorice din Herculane au fost vândute unor firme fără experiență în turism. Chirilă: „Facem lucrări temporare, reversibile, pentru că mai mult nu ne permite legea”. Chirilă: „Este nevoie de implicarea statului ca eforturile să nu fie doar un pansament slab”. Băile Herculane au început să se dezvolte în urmă cu două milenii […]
Cătălin Chirilă bate recordul olimpic încă din serii şi se califică în semifinale la canoe masculin la Paris 2024
Românul a trecut primul la 500 de metri, după care a condus până la finalul celor 1.000 de metri. La final a ajuns cu mai mult de o barcă avans în faţa francezului Adrien Bar. Românul a parcurs cei 1000 de metri în 3:44,75, ceea ce reprezintă cea mai bună performanță reușită vreodată în această […]
Cătălin Chirilă ia aurul pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged
Cătălin Chirilă este din nou campion european în proba olimpică de canoe simplu pe distanţa de 1000 de metri. Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a înscris. […]
Tudor Chirilă, către Klaus Iohannis: „Cred că sunteţi un mare ticălos. Sunteţi o pierdere de timp şi de viaţă pentru români”
Artistul Tudor Chirilă a fost live pe Facebook şi i-a adresat, în calitate de simplu cetăţean, un mesaj președintelui României, Klaus Iohannis, pe care-l numește în repetate rânduri „ticălos”.
Tudor Chirilă, către Iohannis: Sunteți un ticălos. Cred că sunteți un mare ticălos – VIDEO
Tudor Chirilă a tăcut în această perioadă, iar acum a erupt și l-a făcut pe Klaus Iohannis un ”mare ticplos”, pentru că permite și încurajează haosul din politică. ”Aș vrea să știți de la mine că vă consider un ticălos. Cred că sunteți un mare ticălos….
Tudor Chirilă: Copiii plătesc ticăloșia și incompetența guvernanților
Artistul Tudor Chirilă susține că cei care plătesc pentru incompetența guvernanților noștri și a premierului, președinte Klaus Iohannis sunt copiii. ”Eu sper ca a înțeles toata lumea ca s-a găsit în sfârșit cineva care sa deconteze ticalosia si in…
Tudor Chirilă, mesaj dur despre valul 4: „Imaginați-vă Sala Palatului plină de oameni. Doar că sunt morți. La fiecare 9 zile moare cam o Sala Palatului”
Tudor Chirilă a postat un mesaj dur pentru a atraje atenția asupra numărului mare de morți pe care îl provoacă valul 4 al pandemiei de COVID-19: „O să încerc să creez o imagine, că poate valorează mai mult decât orice”.
Tudor Chirilă, despre criza sanitară și neîncrederea românilor în campania de vaccinare: „Vaccinații VS Nevaccinații: un dialog al surzilor”
Tudor Chirilă a dezbătut tema dezastrului de la Constanța, enumerând nenumăratele cauze ale incendiului care datează de 30 de ani, despre eșecul campaniei de vaccinare, despre războiul dintre vaccinați și nevaccinați și noua criză din România: lipsa un…
Tudor Chirilă dă de pământ cu ”ticălosul de Florin Cîţu”: Arată ca o lovitură de stat / Cheamă la proteste, dar oamenii nu sunt motivați
Artistul Tudor Chirilă a lansat o scrisoare deschisă, în care îl desființează pe premierul Florin Cîțu, un ”ticălos” care dă afară oamenii USR PLUS, fără evaluare. Acesta crede că numai un val de proteste mai rezolvă situația, dar USR PLUS n…



