Consumul de curent al românilor a scăzut considerabil în zilele libere ocazionate de sărbătorile pascale, astfel că excedentul de producție a fost în cea mai mare exportat. În același timp, o parte, necentralizată în grafice de operatorul național de sistem și transport al energiei electrice, Transelectrica, a fost stocată în instalațiile din ce în ce […]
Etichetă: câteva
Oficial: JD Vance ajunge la Budapesta, cu câteva zile înainte de alegerile cruciale, ca să-l susțină pe Viktor Orban
„Vicepreședintele SUA, JD Vance, va călători în Ungaria în această lună înainte de alegerile parlamentare din țară”, a anunțat Casa Albă. „În timpul șederii sale la Budapesta, vicepreședintele va avea întâlniri bilaterale cu prim-ministrul Viktor Orbán”, a afirmat Casa Albă într-un comunicat. „Vicepreședintele va face, de asemenea, o declarație despre bogatul parteneriat dintre Statele Unite […]
Două clădiri s-au prăbușit în Istanbul în urma unei explozii de gaz cu câteva zile înaintea barajului cu România
La fața locului au fost trimise mai multe echipe ale Autorității pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor de Urgență din Turcia (AFAD), ale pompierilor și ale serviciilor medicale, iar operațiunile de căutare și salvare au fost demarate, potrivit turkiyetoday. Guvernoratul din Istanbul a declarat că explozia a avut loc după-amiaza într-o clădire și se suspectează că […]
Cel puțin 40 de morți și peste 100 de răniți în „coșmarul” de anul nou din Elveția. Martor: „În câteva zeci de secunde, tot tavanul era în flăcări. Totul era din lemn”
UPDATE Martori: „În câteva zeci de secunde, tot tavanul era în flăcări” Emma și Albane, două tinere din Franța aflate în barul „Le Constellation” în noaptea de Revelion, au descris la BFMTV momentele de haos din interiorul localului, unde un incendiu violent a provocat „mai multe zeci” de morți și aproximativ 100 de răniți, potrivit […]
„În câteva zeci de secunde, totul a luat foc”. Detalii din barul groazei din Elveția în care au murit zeci de persoane
Emma și Albane, două tinere din Franța care au reușit să iasă rapid din barul „Le Constellation” din stațiunea elvețiană Crans-Montana, au descris „panica” izbucnită în momentul în care flăcările au apărut. „A fost panică absolută, toată lumea țipa”, au relatat ele, vorbind despre scene de haos în interiorul localului. „Una dintre lumânări a fost […]
Descoperirea a încă un milion de potențiale documente legate de Jeffrey Epstein întârzie publicarea completă a dosarelor cu câteva săptămâni
Administrația de la Washington a început publicarea dosarelor legate de investigațiile penale care l-au vizat pe Epstein, apropiat al lui Trump în anii 1990, în vederea respectării unei legi adoptate de Congres luna trecută, relatează Reuters. Republicanii și democrații din Congres au adoptat legea în pofida obiecțiilor lui Trump, actul normativ impunând publicarea tuturor documentelor […]
Putin a testat unitatea și capacitatea de reacție a NATO cu doar câteva zile înainte ca ultimatumul lui Trump să expire. Rusia a violat spațiul aerian al Lituaniei și a lovit un depozit de gaze la doar 1km de granița cu România
Drone lansate din Belarus au încălcat spațiul aerian al Lituaniei, una traversând 100km cu explozibili și prăbușindu-se într-o zonă militară. O a doua dronă s-a prăbușit lângă punctul de frontieră Šumskas, ceea ce a dus la evacuarea unor oficiali. Un atac rusesc asupra unui depozit de gaze din Ucraina a avut loc la doar 1km […]
LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 634. Șeful AIEA avertizează că Iranul poate relua îmbogățirea uraniului în câteva luni
Șeful AIEA declară la CBS că Iranul poate relua îmbogățirea uraniului în câteva luni. Inspectorii AIEA nu au mai văzut rezervele de uraniu îmbogățit din 10 iunie. Netanyahu a discutat încetarea focului în Gaza, acord cu Arabia Saudită și Siria. ȘTIREA INIȚIALĂ La o săptămână după bombardarea de către SUA a siturilor nucleare de la […]
A.I.-ul poate crea parfumuri personalizate în câteva minute folosind date chimice. Cum funcționează tehnologia
Modelul OGDiffusion cu A.I. folosește spectrometrie de masă și descriptori olfactivi. Procesul este complet automatizat, fără intervenție umană sau expertiză chimică. Parfumurile generate au fost validate prin teste senzoriale cu oameni. Imaginează-ți că poți crea un parfum unic doar descriindu-l în cuvinte, fără laboratoare, fără ani de experiență. Inteligența Artificială face acum posibilă această revoluție […]
LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.137. SUA vor afla „în câteva săptămâni” dacă Rusia e serioasă în privința păcii
SUA și aliații lor sunt pregătiți să reevalueze abordarea lor în funcție de răspunsul Rusiei. Donald Trump încearcă să aducă părțile implicate la masa negocierilor pentru a ajunge la un acord de încetare a focului. Miniștrii de externe britanic și francez au acuzat Rusia că trage de timp în ceea ce privește negocierile de pace. […]




