Polițiștii clujeni au făcut marți, 26 octombrie, o acțiune pe parcursul întregii zile pentru a verifica modul în care sunt respectate noile reguli COVID-19.În intervalul orar 11.00 – 13.00, polițiștii au acționat preventiv pentru ca măsurile referitoar…
Etichetă: căminele
În căminele UBB Cluj se pot caza numai studenții vaccinați
Senatul UBB Cluj a decis că în cămine se pot caza numai studenții vaccinați sau care au prin boală.”La propunerea reprezentanților studenților, cazarea în cămine – pentru a se asigura cazarea unui număr cât mai mare de studenți, maxim unde se poate – s…
În căminele UBB se pot caza doar cei vaccinaţi sau care au trecut prin boală. Cum începe anul academic 2021-2022
UBB a decis modalitatea proprie de organizare a anului academic 2021-2022, a transmis Direcția Comunicare și PR a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). De cazare la cămin vor avea parte doar cei vaccinaţi sau care au avut COVID.
