Primarul Emil Boc a spus că pe viitor, când va fi funcțional trenul metropolitan, călătorii vor putea circula gratuit cu autobuzul sau metroul în Cluj-Napoca.Trenul metropolitan va fi terminat în 2030”Avem o distanță de 43 de km, de la Nădășel la Bonți…
Etichetă: autobuzul
Tineri cu picioarele pe scaun în autobuz, în Cluj-Napoca: Trebuie puși să spele tot autobuzul, ca pedeapsă – FOTO
Un clujean a surprins o scenă tot mai des întâlnită în autobuzele din Cluj-Napoca. Un tânăr stătea vineri dimineața, în Vinerea verde, cu pizioarele pe scaun. Sunt tot mai dese astfel de scene. Tinerii nu mai au educația de demult, iar școala nu î…
Un ROMÂN, prima persoană amendată din Italia pentru că circula cu autobuzul fără „super-certificatul verde”
Autoritățile italiene au înăsprit restricțiile împotriva persoanelor nevaccinate prin introducerea „super-certificatului verde”. Luni, 6 decembrie, au intrat în vigoare în Italia noile restricţii.
„Super-certificatul verde” apare de luni în Italia. Documentul va fi cerut și celor care circulă cu autobuzul şi metroul
Intrarea în vigoare de luni în Italia a „super-certificatului verde” va fi însoţită de controale sporite, iar documentul va fi cerut inclusiv celor care călătoresc cu autobuzul sau cu metroul.
Accident în Piaţa Cipariu din Cluj-Napoca. S-a luat la trântă cu autobuzul CTP
Un accident de circulaţie s-a petrecut în dimineaţa de vineri, 26 noiembrie, pe strada Constantin Brancuşi din Cluj-Napoca.
Cum arată autobuzul pe bază de hidrogen testat la Cluj. Costă jumătate de milion de euro
Pentru prima dată la noi în țară, autobuzul pe bază de hidrogen a fost testat pe principalele artere din Cluj-Napoca.
Florești: Linia M26 își schimbă traseul. Autobuzul va merge din nou pe strada Memorandumului
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță modificarea traseului pentru linia M26, care circulă între Florești Cetate și Opera Maghiară Cluj.M26 își va relua drumul pe Memorandumului„Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. informează publicu…
Linia din Floreşti își schimbă traseul. Autobuzul va merge din nou pe strada Memorandumului
Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță modificarea traseului pentru linia M26, care circulă între Florești Cetate și Opera Maghiară Cluj.
Autobuzul 100% electric românesc, în teste pe linia ce leagă Zorilor de capătul cartierului Gheorgheni prin Bună Ziua
Primul autobuz electric fabricat în România, UpCity, este testat timp de două săptămâni pe străzile din Cluj-Napoca. Noul vehicul are 83 de locuri, dintre care 26 pe scaun, şi o autonomie de 200 de kilometri.Luni, autobuzul circula pe linia 45, una din…
Autobuzul 100% electric românesc, în teste pe linia ce leagă Zorilor de capatul cartierului Gheorgheni prin Bună Ziua
Primul autobuz electric fabricat în România, UpCity, este testat timp de două săptămâni pe străzile din Cluj-Napoca. Noul vehicul are 83 de locuri, dintre care 26 pe scaun, şi o autonomie de 200 de kilometri.
