În cadrul Consiliului JAI s-a realizat consultarea statelor referitor la intenţiile de vot privind aderarea României şi Bulgariei de la 1 ianuarie cu frontierele terestre şi de la 26 martie cu cele aeriene iar cu acest prilej Austria s-a declarat împotriva aderării ambelor ţări, iar Olanda numai împotriva Bulgariei. În acest context, ministrul ceh de […]
Etichetă: astăzi
Cresc ratele pentru creditele de locuință. Noul IRCC sare de 4% , de la 2,65% astăzi. Din 2023 se duce peste 5%
La 30 septembrie vom vedea noul nivel al IRCC publicat de BNR. Economiştii bancari, pe baza tranzacţiilor deja publicate de BNR, se aşteaptă ca noul IRCC care va intra în vigoare după 2 octombrie 2022 să crească la peste 4,08% faţă de 2,65% cât este în prezent. Practic, dobânda de care o vor plăti cei […]
După Transelectrica și Electrica Furnizare avertizează astăzi cu privire la existența unei tentative de fraudă prin mijloace de plată electronice
Electrica Furnizare se delimitează de orice mesaj trimis clienților săi care îndeamnă la efectuarea plății prin accesarea de link-uri. Electrica Furnizare nu a solicitat și nu va solicita, prin intermediul aplicațiilor de mesagerie și/sau SMS, realizarea de plăți prin accesarea de link-uri, compania încurajând clienții să utilizeze canalele oficiale de plată, cunoscute și promovate constant […]
Sistemul de taxare regresiv de astazi trebuie amendat: foarte multe venituri mari si foarte mari au impozite mai mici decât veniturile din salarii – Ionuț Dumitru
„România trebuie să ia măsuri fiscale puternice pentru a reclădi spaţiul fiscal şi a preveni deteriorarea condiţiilor de finanţare”, a declarat şeful misiunii FMI pentru România, Jan Kees Martijn, într-o conferinţă de presă, el menţionând că un sistem fiscal progresiv ar putea aduce mai multe venituri de la contribuabilii cu venituri mai mari. La rândul […]
Astăzi se decide listarea la bursă a Hidroelectrica. Meteș, FP: “Este un moment extrem de prielnic, o decizie istorică pentru creșterea valorii companiei”. INTERVIU
Pe 31 martie, va avea loc AGA Hidroelectrica în care se va aproba (sau nu) listarea companiei la Bursa de Valori București. Pentru cei mai puțin inițiați în mecanismele bursiere, ne puteți spune, foarte clar, câte acțiuni vor fi scoase la vânzare? Este vorba despre pachetul integral al FP sau și despre o parte din […]
Prevederile proiectului de plafonare a polițelor RCA lansat astăzi în dezbatere publică
„Ca urmare a ieşirii recente din piaţa asigurărilor RCA a asigurătorului cu cea mai mare cotă de piaţă, asigurător în portofoliul căruia se aflau cea mai mare parte a asiguraţilor, a fost generată o evoluţie ascendentă accelerată a tarifelor de primă practicate de către asigurătorii RCA care a condus la încadrarea unui număr ridicat de […]
Formularul de localizare pentru intrarea în România poate fi accesat de astăzi. Ce amenzi riscă cei care nu-l completează
Formularul de localizare a pasagerilor este disponibil de duminică. Cei care vor intra în România, începând de luni, vor avea nevoie de acest document.
Vrei cea mai delicioasă gustare rapidă? De astăzi o gasești la Bella Italia în parcarea Auchan Iris, în Cluj-Napoca
Franciza de restaurante Bella Italia a sosit vineri, 17 decembrie, în Cluj-Napoca, în incinta parcării Auchan Iris. Astfel, cel mai mic membru din familia Bella Italia a fost deschis în cel mai mare oraș din Transilvania.Bella Italia, o franciză 100% …
Noile RELAXĂRI, în vigoare de astăzi la Cluj
Măsurile de relaxare pentru perioada sărbătorilor au intrat în vigoare. Clujenii nu mai au restricții de circulație pe timpul nopții, la mall pot merge și cu test, iar restaurantele și cafenelele rămân deschise până la 22.00.
Guvernul dezbate astăzi propunerile de relaxări. De ce restricții scăpăm de Sărbători
Guvernul urmează să aprobe miercuri un proiect de hotărâre privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia, unele restricții urmând a fi eliminate.
