Asus este un brand cunoscut pe piața laptopurilor, mai ales că a invadat partea de jos a pieței cu o multitudine de opțiuni disponibile la prețuri foarte accesibile.
Etichetă: anului
Gheorghiță: De la jumătatea anului 2022 sperăm să intrăm în perioada post pandemică/ Ce spune despre următoarele vaccinări
Coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță, spune că SARS-CoV-2 nu va ieși din circulație, dar, probabil, va fi mai intens în perioadele reci.
Impact Developer, profit de 7,33 de milioane de euro în primele trei trimestre ale anului
În perioada ianuarie – septembrie, compania a pre-vândut şi rezervat 379 de unităţi, număr în creştere cu 51% faţă de perioada similară a anului trecut, care au o valoare de 40,9 milioane de euro. Impact Developer & Contractor are în proprietate 73,5 hectare de teren, pe care dezvoltă simultan 6 ansambluri rezidenţiale: Greenfield Băneasa (Bucureşti), […]
Gheorghiță: Până la finele anului am putea ajunge la 50% rată de vaccinare, total insuficient
Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că dacă se menţine ritmul actual de vaccinare, până la finele anului vor fi imunizate 50% din persoanele eligibile, o rată „total insuficientă”.
Drumul Lombului va fi finalizat până la sfârșitul anului. Stadiu actual: 70%
Drumul Lombului (1,6 km) va fi finalizat până la sfârșitul anului. Stadiu actual: 70%
Economiştii şefi din bănci cred că BNR va creşte dobânda de politică monetară la 2% săptămâna aceasta. ROBOR de 3% până la finalul anului?
Inflaţia în luna septembrie a fost de 6,29% faţă de septembrie 2020 şi probabil va depăşi şi acest nivel în luna octombrie – datele vor fi făcute publice pe 10 noiembrie 2021, la o zi după ce BNR va aproba în şedinţa de politică monetară raportul asupra inflaţiei. ING Bank apreciază că inflaţia în octombrie […]
După lotul 2 Sebeș-Turda și un tronson din Autostrada Transilvania VA FI INAUGURAT până la finele anului
Două dintre proiectele de autostrăzi din Transilvania aflate în execuție au intrat pe ultima sută de metri și se apropie cu pași rapizi de deschiderea circulației în următoarele săptămâni.
Florești: Strada Eroilor va fi terminată la finele anului 2022
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că strada Eroilor va fi finalizată, dacă nu sunt probleme, până la finele anului 2022.”Eu estimez că lucrările de execuție vor fi începute în luna aprilie 2022. Deci să înceapă lucrările. La finalul …
Când se vor întoarce elevii în bănci: „Șansele sunt nule să se întoarcă până la sfârșitul anului”
Șansele ca elevii să se întoarcă în bănci până la sfârșitul anului sunt aproape nule, acuză Federația Asociațiilor de Părinți. De vină este haosul cauzat de proastele politici din Sănătate și din Educație.Federația Asociațiilor de Părinți avertizează c…
Zodii norocoase 2021. Zodiile care s-ar putea îmbogăți până la sfârșitul anului
Zodii norocoase 2021. Dacă anul acesta se dovedește a fi foarte dificil din punct de vedere financiar pentru tine, poate fi pentru că soarta nu este în favoarea ta. Soarta sau mai degrabă horoscopul tău. Potrivit unor credințe, succesul, bogăția și sem…
